sâmbătă, 9 februarie 2013

Nakuru, Bogoria, Oceanul Indian - raiul pe pamant?

Credeati probabil ca n-o sa mai termin nici calatoria aceasta, ca si povestea turei din Maroc, nu? :))
Am decis sa va dezamagesc si sa scriu si ultima parte a calatoriei.

Dupa 4 ore pe drum si un ocol ca sa o lasam pe japoneza noastra, ne indreptam pe una din putinele sosele expres din Kenya spre orasul Nakuru, langa care este si celebra rezervatie cu rinoceri, urmand sa dormim 2 nopti acolo, o zi fiind dedicata vizitarii parcului Bogoria si ultima zi pt rezervatia Nakuru.


Spre surpriza noastra hotelul arata foarte bine, chiar daca cartierul in care se gaseste este cam mizer. Iesim dupa jumate de ora in cautare de supermarket si internet (cel de la hotel nu mergea). Gasim magazinul si langa el un internet cafee, unde intram eu si cu Luci. Netul intercontinental mergea foarte greu, abia am reusit in juma de ora sa imi citesc 2-3 mailuri (10 minute a durat incaracarea paginii yahoo) si cam tot atat facebook, unde cu chiu cu vai am reusit sa pun cateva cuninte pentru fani. Luci a abandonat repede si m-a lasat acolo. Cand am iesit se intunecase si era cam spooky, mai ales ca eram singurul alb din zona si evident obiect al curiozitatii general, asa ca am bagat curajos un sprint pana la hotel.

Seara s-a scurs domol cu bere si limonada kenyana, in resturantul hotelulul.

Dimineata plecarea destul de devreme, aveam vreo 100 de km de mers spre lacul Bogoria. Peisajul, destul de frumos, este tot erau culturi exotice (sisal, o planta care arata a cactus, din care se faceau funii si impletituri), facand o combinatie interesanta cu cactusii si accacia. Oprim la un pod unde traversa ditamai broasca testoasa si ne continuam drumul printre accacia si ditamai termitierele.


 Avem o mica problema la intrarea in parc, cand se pare ca nu i-a mers smenul la ghidul nostru si sunt nevoit sa-l imprumut cu bani ca sa plateasca taxa de intrare (mi-au fost restituiti foarte promt la returul in Nairobi).

Parcul Bogoria este in jurul lacului cu acealasi nume, lac care gazduieste milioane de flamingo (fara nici o exagerare) si izvoare cu apa termala feruginoasa, care dau nunte rosiatice unor fasii din lac). Pe marginea drumul plin de animale, sute de zebre, antilope, struti. Il rugam pe ghid sa mearga incet ca sa putem zari si pe mica antilopa dic-dic si reusim sa o tragem in poza pe miniona antilopa, foarte mica si sperioasa.


Odata ce lacul apare in stanga soselei, incepem sa zarim stoluri imense de flamingo roz. In departare, pe celalalt mal al lacului se vede o dunga foarte lata roz de la hoardele de flamingo care salasluiesc acolo, Ajungem si la izvoarele fierbinti (deloc spectaculoase, dar necesitand atentie intrucat apa este clocotita si te poti opari) dar atentia si aparatele foto sunt indreptate tot spre flamingo. Urmeaza sute de poze:






Intr-un final ne potolim si luam parnzul (adus in cutii de catre ghid) pe malul lacului cu ochii la flamingo. Superb! Ne desprindem cu greu si facem cap-compas spre Nakuru, unde petrecem alta seara linistita la o bere. Sa tot mergi in safari :p
Pe drumul de iesire din rezervatie dam nas in nas cu o turma de struti.



Ultima zi din safari este rezervata pt lacul Nakuru, rezervatie practic lipita de oras, dar despartita de ditamai gardul electrificat. Imediat ce trecem de poarta peisajul su atmosfera se schimba imediat. Multa liniste si si mai multe animale: bivoli, antilope, zebre, hiracsi, girafe, pelicani, vulturi si undeva prin zona, nevazuti inca leoparzi si rinoceri.




Ne plimbam incet cu masina pe aleile parcului, cautand mai ales leoparzi, cam timizi. Padurerea e cam rara, cu arbori mari cu crengile foarte late, asa cum ii place domnului leopard. A ramas pana la urma ascuns, singurul animal mare pe care l-am ratat. Ne-am consolat cu 2 rinoceri, din care unul l-am vazut venind de la marginea lacului si ne-am postat strategic cu masina aproape de traectoria lui.


Si a trecut majestuos prin fata masinii, la cativa metri de noi.


Am terminat si cu Nakuru si cap-compas spre Nairobi. Se termina partea mai organizata a turismului si incepea aventura. La Nairobi am facut rezervari la autocarul (foarte luxos) spre Mombasa. Conditii excelente, foarte curat, net, filme, apa si mancare, plus distante mari intre scaune, asa incat am dormit pana la destinatie. Si totul pt 11-12 dolari de caciula!

Ne-am trezit dimineata, inainte sa se crape de ziua, pe strazile deja aglomerate ale Mombasai, mare port la Oceanul Indian. Imediat ce ne-am dat jos am fost abordati de taximetristi, diversi combinatori, care au incercat sa ne asigure transportul catre oriunde vroiam noi sa mergem.

Mombasa si partea de nord a litoralului figurau ca zone nerecomandate in comunicatele de pe site-ul MAE, desi noi n-am avut nici un fel de problema acolo.

Decidem sa ne incredem intr-un insotitor de autocar, care ne-a rezolvat drumul pana la Watamu (celebru parc marin). Ne-am urcat intr-un matatu (microbuz care transporta calatori), inghesuiti printre bastinasi. Totusi ne noi ne-au lasat sa stam fiecare pe locul lui, ceea ce nu era cazul la colegii nostri de calatorie. Am numarat si 25-28 de pasageri pe 10-11 locuri. Sunt sigur ca fara cei 5 albi si bagajele lor, mai bagau inca 7-8 insi in plus.

Am ajuns in Watamu dupa 90 de minute de calatorie intr-un tinut pitoresc, cand pe malul marii, cand printre baobabi si palmieri. Aici in watamu cautam un camping si luam 2 tuc-tuc (motociclete cu bancheta in spate si 2 roti suplimentare) care ne duc cu cateva ocoluri pana la campingul pe care il cautam.


Eco cam este un loc de vis, situat la 3-400 de metri de sosea, la 2 pasi de malul marii (de fapt al unui creek, un brat de mare care intra adanc in uscat, cativa km), intr-un crang prin care s-au trasat alei si mici luminisuri, protejate de acoperisuri din frunze de palmieri, unde se punea cortul. Eu am dormit o singura noapte in cort, in rest am pus stapanire pe o saltea gen relaxa. Campul avea si o cladire unde se putea dormi in interior si un sediu administrativ, cu o terasa acoperita in varf (jos fiind biroul, bucatarii, bai, etc). Langa un mic elesteu cu pesti mari, umbrare cu banci si hamace. Totul din trunchiuri de cocotier, cu acoperis de frunze. Daca exista raiul, locula acesta este un mic colt. Marea este la 200 de m mai incolo. Locul a fost construit de 2 albi cu sprijinul comunitatii locale, iar profitul plateste salariile a 2 invatatori si dotarile din scoala satului.




Ne lasam bagajele si il luam pe un localnic sa ne arate mangrovele, crabii si sa ne zica cam ce si cum prin zona. Facem o plimbare tihnita printre mangrove, pe malul creekului acum aproape secat (apa era cam la juma de km in interiorul bratului). Nisipul de pe plaja e presarat cu muguri de la radacinile mangrovelor, e cam dureros sa intri in apa calcand peste si printre ele. Intram in apa mai incolo, unde se forma un fel de luminis si isi trasesera barcile localnicii pe uscat. Ca sa ajungem la apa mergem cam jumtate de km prin nisipul ud si presarat de balti, atenti la scoicile ingropate in nisip, cu margini foarte taioase, semanand cu guri deschise. Ajungem la apa si ne balacim, unii la mal, altii la adanc. Singurul care nu intra in apa este Alex, posesorul unei frici viscerale de apa. Il lasam sa ne pazeasca lucrurile, dat fiind ca urma sa inceapa fluxul. Suntem martorii fluxului in timp ce innotam, insula pe care ne lasasem hainele facandu-se din ce in ce mai mica. Apa este calda, foarte cald si limpede, dar extrem de sarata. Ne intoarcem la mal prin apa mica, urmarind valurile minuscule care veneau dupa noi impinse de forta fluxului.



Ne pretrecem ziua cand lenevind, cand plimbandu-ne printre mangrove. Seara luam o cina foarte gustoasa (si ieftina) cu peste orez si legume (sotate cred, foarte bune), insotite de vinul de palmier la care jinduiam. Toata atmosfera din camp, intretinuta si de caldura, indemna la lene. Cred ca daca stateam mai mult acolo nu m-as mai fi ridicat din hamac decat ca sa fac pipi :))





Am stat 4 zile pe malul marii si au fost zile de vis. Am fost de 2 ori in Watamu, o statiune exclusivista, plina de vile (nu prea exista hoteluri mari acolo), destinata in special italienilor si francezilor, am vizitat o rezervatie -padure, si cel mai interesant, am luat un mic safari marin, cu barca pana la parcul marin Watamu, unde urma sa ne uitam nitelus la pestii tropicali de la nivelul lor.

Am plecat dimineata pe jos spre apa (aflata la reflux) unde ne astepta o salupa, iar cu aceasta am coborat pe creek spre varsarea in mare. Am oprit nitel la debarcaderul principal, unde ne-am jucat cu testoasele uriase prin apa mica si calduta. Pe mal erau ancorate tot felul de ambarcatiuni, de la salupe si iahturi luxoase, pana la barci autohtone paraginite. Rezolva ghidul cu actele (ne-au controlat la intoarcere pe mare) si ii dam bice spre corali.



Parcul marin este unul de corali, iar locul spre care ne indreptam este unul cu apa mica (de la 7-8 m la 1,5-2m, pe crestele coralilor), plina de pesti. Ajungem acolo si ancoram langa alte vase de diferite marimi cu turisti. Insotitorii ne dau echipamentul de snorkeling si ne bagam in apa. Sunt singurul care mai facuse, asa ca m-am reobisnuit (dupa cateva guri zdravene de apa) cu masca si tubul si  in curand eram in elementul meu. Dupa cateva minute ma uit dupa colegi de sub apa si am supriza sa-i vad pe toti agatati de barca. Am aflat mai tarziu ca s-au dus acolo intrucat nu mai aveau loc in stomac de atat apa inghitita :)))


Locul e feeric, bancuri de pesti de toate culorile, mari si mici. Am stat si 10-20 minute (timpul isi pierde curgerea obisnuita acolo) urmarind bancuri de pesti. La un moment dat vad o viermuiala de pesti si ma apropiu sa-i vad mai bine. In curand inotam langa ei si imediat imi dau seama de ce erau asa multi, cand o bucata de paine imi aterizeaza langa cap. Ma bagasem intre 2 barci, si zeci de macaronari ii hraneau. probabil m-au injurat copios cnd m-am bagat printre ei :))).



Intre timp Ileana, Adi si Luci se obisnuiesc cu echipamentul si incep sa misune si ei prin apa. Ne desprindem cu greu de pestii balon, papagal, zebre, etc si ne intoarcem in creek. Decidem sa mai schimbam meniul si incercam o terasa de langa locul unde intram in apa (luminisul). Gasim acolo vreo 10-15 localnici care trandaveau la umbra. Comanda noastra de mancare si bauturi ii pune in miscare la modul spectaculos, si incepe o forfota amuzanta in bucatarie, Fiecare face cate ceva, iar orice comanda suplimentare se so9ldeaza cu o alergatura intr-o directie diferite. Ileana vrea nuci de cocos, pleaca u individ alergand spre un palc de cocotier mai incolo, Alex vrea cartofi dulci, pleaca altul alergand in directia opusa, vrea Adi cartofi prajiti, pleaca inca unul in sprint in a treia directie diferita. Ramanea directia marii si sunt sigur ca daca mai ceream peste, plecau vreo 2 inot in ultima directie cardinala ramasa :)).


Delicios pranzul, a meritat asteptarea, ne lingem pe degete si radem tot. Evident a costat cativa dolari de caciula. Spre seara mergem in Watamu la cumparaturi, siprofit de ocazie sa-mi iau un ziar (mi-a lipsit teribil o carte, ajunsesem sa citesc prospectele de la medicamente. Iau in ziar si citesc despre un conflict dintre 2 triburi aflate la 60-70 km la nord de locul nostru (puteau fi si 5000 km, nu am observat nimic) care se cafteau pt accesul la apa, un conflict stupid cum numai in Africa poti intalni. Un trib practica agricultura pe marginea singurului rau din zona, iar alta crestea animale si avea nevoie sa ajunga la apa, trecand pe langa/prin culturile primului. Conflictul dura de la jumatatea secolului 19 si escaladase luna aceasta, cand militiile fiecarui trib au inceput sa faca raiduri nocturne in satele adverse. Au avut voie sa se inarmeze in ultimii ani ca sa se poata apara de incursiunile din Somalia, unde Kenya are trupe care lupta impotriva islamistilor. Acum dupa 144 de morti in ultima lunam in sfarsit guvernul a trimis armata ca sa-i dezarmeze pe idioti. Dar problemele acestea sunt doar intre ei si destul de rare. Nu am avut ce sa ne plangem de cum trateaza turistii.


Ne desprindem cu greu de Eco Camp si ne pregatim de plecare spre Mombasa-Nairobi-Naivasha/Hells Gate. Matatu dupa-masa pana la Mombasa, si de acolo aveam rezervare la autocar pana la Nairobi. Doar ca n-am gasit locuri dupa plac in matatu, asa ca am luat un iama-nene si am calatorit foarte misto in intr-un jeep pick-up, in bena. Trebuia sa vedeti mutrele localnicilor cand ne vedeau in bena :))). Albii sunt mofturosi si calatoresc in puf. Cred ca am intrat in folclorul local :)))

Ultima parte in cateva zile ;)




Un comentariu: