miercuri, 13 mai 2015

Ecomaraton 2015 - Feerie pe dealuri

Am asteptat cu mari sperante Ecomarathonul de anul acesta, mai ales dupa cursa mult mai buna de la Brasov Marathon. Nu o sa va mai plictisesc cu detalii logistice legate de program, drum, etc. de data aceasta :p
Planul pe care mi l-am facut implica sa alerg mai lent pe bucla 1 (mai ales pe prima urcare), ca sa fac bucla 2 mai rapid ca anul 3 si sa fortez pe bucla 3, indeosebi pe ultimii 7 km, dup ace am trecut de Gutanu in mod onorabil. Pentru asta am planificat o alimentare cuprinzand 5 geluri, 2 activatoare si 1 magneziu lichid de la Sponser. Urma sa iau un gel la al doilea punct de hidratare din bucla 1, apoi la intrarea in bucla 2, la Cheile Gradistei inainte de urcarea spre Cheile Gradistei 2. Sus la puntul de alimentare de acolo urma sa iau primul activator, ajutat de mancare. La intrarea in bucla 3 urma al patrulea gel, sus pe Bisericuta urma sa iau 1/3 de activator, la ultimul punct de alimentare, pe valea Bangaleasa venea ultimul gel, iar sus pe Gutanu la check point urma sa termin activatorul, inainte luand cateva fructe uscate. Urma forja totala ape ultimii 7 km, cu toate rezervele de energie ramase. Cam asta a fost planul meu cu care speram intre 6 ore si 6:30.  Anul trecut au fost 6:59:33 grele, alergate destul de haotic, fara geluri & sustinatoare de efort.
M-am echipat lejer, maieu + manecute, jambiere & sosete de trail ambele Compressport, iar in picioare Karimorr D3O cu care ma inteleg foarte bine, stabilitate bune, confortabili, la un pret imbatabil. Se anunta un pic de ploaie, dar temperature era destul de mare asa ca nu era problema. Centura cu bidon in loc de rucsac de hidratare.



Ne-am cazat la o pensiune la 2 km de start pe valea Bangaleasa, asa ca am venit in alergare spre start, de incalzire. Atmosfera este unica, locul acela are ceva special, atat de la frumusetea locurilor, cat si de la modul in care e organizat, entuziasmul organizatorilor si al voluntarilor, faptul ca mereu se aduna mai tot ce are trailul romanesc mai bun, etc.

De data asta am intrat din timp in zona de start, asa cam plecat din prima jumate, poate chiar prima treime. Alaturi i-am avut pe o parte din gasca vesala din Tineretului, cu o absenta notabila, Adrian Mila, care a preferat sa stea mai la coada cu fetele :D

S-a plecat destul de tare, si am tinut un ritm cam de 5 pe mie pe primii 2 km, apoi am incetinit la 6 dupa ce s-a mai rarit coloana si am intrat pe macadam. Cand am ajuns la podet nu am avut dificultati de traversare si am atacat intr-un grup destul de rasfirat prima urcare. De data asta nu ma reped, dar urc intr-un pas rapid care ma aduce sus destul de repede. Un pahar de apa si o tai pe ultimele pante si apoi la vale. Coborarea lina pe drum de pamant ma avantajeaza, intrucat am un pas lung, asa ca accelerez puternic si incep depasirile. Iesim repede din padure si deasupra noastra apare destul de repede punctul de alimentare de la Fundatica. Se vede superb sirul de alergatori care alearga pe soseaua de deasupra noastra. Vremea e calda, poate un pic prea calda. De ar veni ploicica care se anunta pe la pranz sau macar niste nori ar fi perfect.

Ajung la punct si bag ceva cascaval, stafide si primul gel al zilei, plus o bucata de portocala pe care o storc in gura. Am plecat dupa cateva alergatoare bine-cunoscute in lumea trailului, Roze-Marie Itu, Cristina Handrea si Alexandra Baiconeanu, care mereu termina cu mult inaintea mea (asa a fost si sambata :D). Urmeaza o urcare pe sosea, apoi o superba coborare pe iarba si pamant spre Moieciu. Imi place mult coborarea aceasta asa ca pun motoarele din plin si incep depasirile. La un moment dat o alergatoare intr-o frumoasa costumatie mov (maieu, fusta alergare, jambiere compresie) se opreste sa-si lege sireturile si cand trec pe langa ea strig Lapteee Grooos. Nu e prea fericita si alergand in spatele meu ma intreaba de numar. Aoleo, sper sa-l uite pana la final. Nu am norocul asta pt ca isi da seama rapid ca ma cunoaste si imi stie si numele :D. Mai schimbam cateva vorbe, dar apoi pantele de final mai abrupte ne incheie abrupt conversatia. Aveam sa ne reintalnim si sa alergam aproape tot restul traseului, avand un ritm similar. O droaie de fotografi pe ultima panta, mai multi ca niciodata.

Am terminat bucla in 1:37:42, mai bine cu 5 minute decat in anul precedent, desi intentionam sa alerg mai lent. Diferenta probabil a venit de la conorarea mult mai rapida, pentru ca am mers relaxat pe urcari. Inca nu am antrenamentul necesar sa urc in forta coborarile, asa ca prefer sa nu ma “ard”.


La punctul de alimentare din sat, in timp ce serveam al doilea gel al zilei am observant ca mana dreapta e plina de sange. Am pus niste apa sa vad de unde naiba vine, pentru ca nu simteam nimic, si observ ca aveam o bucata de piele de cam juma de cm lipsa de pe degetul mare. Nu am idee ce s-a intamplat, probabil am raschetat ceva in viteza. Din pacate am pierdut ceva timp aici, admirand carnita dezgolita.

Bucla 2 incepe cu urcarea sprea Culmea Lunga, una nu foarte grea si destul de scurta. De acolo dam iar drumul la picioare pe culmea destul de sinuoasa. Aici suntem ajunsi din urma de un tip de la cros, care isi cauta cainele maratonist. Animalul, pe numele lui Mang, asa cum am aflat cu totii + muntii si dealurile inconjuratoare, nu a fost de acord cu decizia stapanului de a alerga doar cros, asa ca s-a decis sa alerge toata cursa. Ghinionul lui a fost ca a dat pe Culmea Lunga de un check point canin, compus din potai bastinase prea putin intelegatoare, care l-au retinut suficient ca stapanul sa-l ajunga din urma. Maaaaaaaaaaang J

La coborarea de la Culmea Lunga dam peste copii de la scoala de munte, foarte simpatici, care bateau cuba cu toti alergatorii. Incredibil cata energie iti dau copiii acestia, multumim mult. Coborarea este rapida si destul de tehnica, dar de data asta iarba nu e uda asa ca pot accelera la vale fara risc.

Iesim repede in drum, si incepem urcarea spre Cheile Gradistei 2. La punctul de hidratare bag repede un gel si ii dau drumul pe partia de ski in sus. Urcarea lunga care urmeaza o consider un punct nevralgic al traseului, mai ales ca odata ajuns sus trebuie sa alergi pe portiunea urmatoare, una cu mult sus-jos, daca vrei un timp bun. Urc intr-un ritm constant, nu foarte rapid, dar care ma lasa cu rezerve de energie. Sus la punctul de alimentare mananc bine, o gura de ceai, un Gatorade si primul activator. Plecam de acolo odata cu ploaia, care vine la tanc sa ne racoreasca. Am inteles ca a fost si ceva grindina, doar ca eu n-am simtit nimic. :p

Portiunea de sus-jos am alergat-o aproape integral, doar pantele mai lungi si mai abrupte le-am mers in forta. Urmeaza o coborare superba, pe iarba si prin padure, genul de coborare nu foarte tehnica care ma avantajeaza. Ceasul ma avertizeaza ca e aproape descarcat, dar nu am timp de el. Aici am avut medii de putin peste 4/km, probabil recordul de viteza de 2:37 a fost tot pe undeva pe aici. Aici e un punct unde mereu s-a gresit traseul, o curba de 90 de grade printr-o poarta intr-un gard pe o pasune, unde gresisem traseul cu o saptamana inainte. Este bine marcata schimbarea de directie, ca tot traseul de altfel, problema e ca se vine in viteza si o clipa de neatentie te poate costa descalificarea.

Intram in padure si zaresc in fata mea strafulgerari de roz printre copaci. Ma apropii si admir o pereche superba de manecute pe bratele unei simpatice alergatoare. Urma sa ne mai intalnim pe traseu pana aproape de final. Apar repede si casele din Moeciu de Sus, si auzim muzica si zgomotul de la zona de start. Ne napustim in drum aparati de masini de voluntari care le opresc la timp.

Timpul din bucla 2 a fost intre 2:05-2:10. Din pacate este o eroare de cronometrare la mine, iar pt ultimele 2 bucle am doar un timp total, cam irelevant. Diferenta fata de anul trecut a fost de peste juma de ora in minus anul acesta.

Ca fapt divers, in 2014 cand incepeam bucla 3 la statie se anunta sosirea Geaninei Tanase, anul asta incepusem de cateva minute urcusul spre Bisericuta cand la statie se anunta sosirea lui Alin Tanase. Aceasi familie de alergatori, un mic progres pentru mine J

Bucla 3 este cea mai frumoasa, atat ca peisaje, cat si ca traseu. Are 2 urcari lungi si grele, dar te rasplateste cu incredibile privelisti si cu cei 7 km rapizi de la final. In plus e si locul unde sta Mamaie, unul din simbolurile Ecomaratonului. Oricat ar fi de greu efortul, merita cu varf si indesat! Sus au un gat de activator si ii dau la vale. Coborarea in valea Bangaleasa nu ma mai sperie si ma bucur de fiecare metru.

Pentru prima data alerg bucata de sosea pana la punctul de alimentare, cu gandul la pantele de pe Gutanu. Ultimul gel, apa & pepsi si o iau la deal. Urc destul de incet, tentatia este sa trag tare dar ar fi o greseala. Ma uit la alergatorii care trec pe langa mine (7-8) si sunt sigur ca ii voi reintalnire pe marea coborare. Ma depaseste si fata cu manecute roz, care trece ca rapidul discutand amical cu alt alergator. Eu nu eram asa in forma J. Trece si Laura pe langa finalul urcarii si voi incerca sa ma agat de ea pe coborare (coboara bine). Iau restul de activator si cateva bucati de frucute uscate (cu cateva min inainte) si incep alergarea.

Primii 2 km sunt mai mult de incalzire, dar apoi simt valuri de energie, iar picioarele mele se misca din ce in ce mai repede. Simt apropierea finalului, iar rezerve de energie pastrate special pentru acest moment sunt puse la lucru. Ceasul moare cam in acest moment, dar nu ma mai intereseaza. Stiu deja ca voi termina sub 6 ore, dar este irelevant in acest moment special. Rasuflarea este haraita, suflu ca locomotiva, dar viteza creste, iar concurentii incep sa defileze pe langa mine. Intru intr-o frenezie a depasirilor, trec prin stanga, prin dreapta. Nimic nu mai conteaza, as dori ca aceasta bucata sa tina cat mai mult.

Incepem coborarea spre Moeciu, se aude muzica, dar parca totul e pus intr-un colt al viziunii mele. Tot ce conteaza e panta, poteca sinuoasa, viteza! Ajung din urma o alergatoare care cobora destul de incet. Ma aude venind, se opreste si se catara pe versant ca sa-mi faca loc. Imi cer scuze ca dau peste ea si fug mai departe (in nici un alt sport nu gasesti atat de mult fair play ca in trail). Mult prea repede vine paraul, podetul si sustinatorii adunati care aplauda pe toti alergatorii. In fata mea la o suta de metri un alergator solitar, prea departe pentru o ultima incercare. Sprintez totusi pe asfalt, pentru ca e pacat sa nu termini o cursa in plin fuleu.

Timpul final a fost de 5:49:57, mai putin important decat satisfactiile aduse de alergarea cu 1300 de prieteni intr-un décor de vis.

Multumim organizatorilor, voluntarilor si sponsorilor, care fac posibila o astfel de cursa. In plus fata de alergare exista socializarea de seara (foc de tabara) si preferatul meu: micul dejun de la CEM de duminica dimineata :)


PS multumesc la fotografi pentru pozele superbe

2 comentarii: