Totusi, pe coborarea din Postavaru, de la Bv Marathon, o amica care venea din sens opus mi-a strigat: hai cu noi in echipa la Pro Park iar eu am acceptat din alergare. Formalitatile s-au rezolvat foarte repede in zilele urmatoare. Ulterior am regretat alegerea nechibzuita, care mi-a ocupat singurul weekend de odihna, dar cum imi dadusem deja cuvantul, iar oamenii se bazau pe noi, nu mai era cale de intors. Ein Man ein Wort.
Echipa noastra, intitulata Focul Viu, a fost compusa din capitanul Andra Tanase si talpasii Valentin Panait, Alexandra Radescu si subsemnatul.
Timpul trece repede cand ai un concurs cam in fiecare weekend, asa ca data fatidica a venit repede. Din pacate nu am reusit deloc sa ies cu bicla la antrenament, nici macar prin oras. De asemenea bicicleta mea, cumparata de la un vanzator cam fara scupule, nu este pt marimea mea, fiind cam cu 2 numere mai mica. Totusi, este o bicla buna, Trek, care desi imi este mica m-a ajutat la multe ture pe munte.
Fara alte detalii care probabil va plictisesc, voi spune ca am ajuns la Plaiul Foii vineri seara pe la 10, si din greseala am pus cortul in spatiul voluntarilor. Cum ma simt ca acasa intre cepenetisti, si am din ce in ce mai multi prieteni acolo nu a fost o problema :)
Marturisesc ca am fost tare dezamagit cand am vazut traseul, si am realizat ca nu o sa balaurim prin cei 4-5 munti magnifici care ne inconjurau (Crai, Fagaras, Bucegi, Iezer, Leaota). De asemenea fundul meu a fost de-a dreptul ingrozit cand am realizat ca Pro Park este in primul rand o cursa de MTB, muuult MTB. Cum carnea din locurile expuse era frageda, mi-am dat seama ca incercarea suprema nu va fi pentru muschi, ci pentru portiunea numita generic Schnitzel. Cunoscatorii stie :p
Traseul impunea atingerea unui numar de puncte de control, 12 in cazul nostru, drumul intre ele fiind la alegerea noastra, cu conditia sa-l facem pe MTB-uri
Startul ne-a prins dimineata inca mosmondind in jurul masinilor, facand cine stie ce treburi, cu un mic dejun luat in superviteza si plecand din spatele plutonului. Pe care pluton l-am admirat cum se indeparta usor-usor. Tai-tai, ne vedem mai tarziu, este o cursa lunga, ne gandeam noi.
Dupa vreo 4 km mi-am adus si eu aminte sa dau drumul la ceas, mai bine mai tarziu decat niciodata. Drumul urca usor spre Rudarita, canton silvic la poalele Fagarasului, unde ajungem dupa vreo 10 km. Aici am lasat biclele si am luat-o la picior spre lacul Pecineaga, cu un peisaj de vis, mai ales dupa ce am urcat o culme si aveam lacul la picioare, Fagarasul in dreapta, Iezerul in fata, Craiul si Bucegiul in partea stanga. Nici defrisarile mai vechi, pe cale de regenerare nu au reusit sa ne taie entuziasmul.
Vrajiti de peisaj am coborat in alergare spre lac, unde am ajuns destul de repede. Mai era o echipa chiar in fata noastra, si am zis ca o sa-i ajungem mai ales pentru ca ajungand ultimii, am beneficat de 2 caiacuri de 2 locuri, teoretic cele mai rapide. Am format 2 echipe, Andra cu Vali si eu cu Alexandra.
Andra cu Vali au mai vaslit impreuna, asa ca s-au descurcat de la inceput bine si au disparut rapid la orizont. Eu si cu Alexandra nu prea. Am debutat cu nasul caiacului in peretele de stanca, o izbitura usoara, am reusit sa franez in ultimul moment cu padela. merita sa vezi fata bietului om care avea grija de bapoare, si care probabil a crezut ca o sa ne intoarcem inot.
Am plecat cu chiu cu vai, navigand in zig-zaguri de parca ne urmareau o haita de U-Boot-uri sa ne torpileze. Cea mai mare performanta de la dus a fost ca am reusit sa nu pintenam pe nici una din barcile care veneau din sens opus. este drept ca majoritatea ne-au ocolit de la distanta, nu-mi inchipui de ce :D
Pana la urma i-am zis Alexandrei ca mai bine vaslesc doar eu, asa ca am inaintat mai bine. Nu a fost vina ei, era prima ei experienta intr-un caiac, iar eu mai vaslisem de cateva ori doar intr-unul de o persoana. Vasland de unul singur am reusit sa inaintam aproximativ drept, cu o usoara deriva pe partea stanga.
La capatul traseului, la sugestia lui Vali am facut schimb de locuri cu el, iar el a reusit, cu mai multa rabdare si pricepere decat mine sa inainteze mai rapid decat mine, desi tot faceau zig-zaguri si ne taiau periodic calea. Eu am ascultat de donsoara capitan si a fost bine :D.
Am plecat ultimii de la lac, si am inceput intoarcerea cu o mica ratacire, intrucat nu am fost atenti pe care drum de TAF coborasem. ne-am dat seama repede de greseala si am gasit drumul corect imediat. Dupa o urcare luunga am ajuns sus, iar la vale am bagat ceva gaz, atat pe poteca cat si pe forestierul de pana la Rudarita, reusind sa depasim 2 echipe.
La Rudarita am avut CP su proba de identificat si adunat 8 tipuri de frunze. Am reusit sa identificam 6, si nu am mai insistat pe ultimele 2 plante pentru ca oricum vroiam sa mancam, iar penalizarea de 10 minute era numai buna pentru micul dejun.
Dupa masa am incalecat bidivii nostri metalici si am luat-o la goana pe forestier spre Plaiului Foii, o coborare pe care am parcurs-o ridicat pe pedale, ca sa menajez cat pot de mult fundul meu prea sensibil. Am ajuns in tabara de baza, si dupa ce am luat si restul de mancare, am continuat cursa.
De aici cap compas Poiana Marului, pe asfalt, intrucat nu stiam scurtatura care iesea desupra serpentinelor. Am urcat binisor pana in varful dealului, cu un scurt episod de pushbike, iar de aici i-am dat bataie cu maxim de viteza spre, prin, si mai departe de Poaiana Marului. De aici, la aproximativ 8 km exista o intersectie spre pestera Gang, iar inainte era CP si proba de tir cu arcul.
Era usor de navigatm existau indicatoare, asa ca am ajuns fara probleme. La arcuit ne-am descurcat la limita binsior. sa zicem ca nu va recomand sa stati cu un mar pe cap in fata noastra, si sa va asteptati sa-l nimenim precis. Nu fara o armura sanatoasa :))). Acolo mai erau 2 echipe, una intreaga si una pe jumate, care ne depasise in tromba pe asfalt. Echipa completa, aflata pe locul 5 atunci urma sa castige cursa :). Vali a fost arcaul nostru, fara el cred ca eram si acum acolo :p
Am plecat de acolo fara sa sagetam pe nimeni, si fara daune personale. Aici am avut de ales intre un traseu mai lung si mai usor pana la urmatorul CP, si unul scurt si sanatos. L-am ales pe ultimul, si a fost atre fain. Nu sunt sigur daca si fetele au acelasi opinie :)).
Am cerut si niste indicatii de la oameni intalniti pe drum, iar unul ne-a oferit indicatii clare, pe care le-am urmat intocmai. Am trecut pe langa pestera Gang, unde am dat de Alin si Geanina Tanase, la post langa pestera. I-am salutat in treacat, urma, teeortic sa-i vizitam la noapte.
Conform indicatiilor, imediat dupa pestera am facut stanga pe primul drum de TAF, si am inceput un pushbike sanatos pe drumul foarte inclinat si accidentat. Am facut si o pauza de masa pe la jumate, iar apoi am reinceput sa impingem biclele la deal. A fost greu, mai ales ca era si cald rau.
Muntii Persani vazuti de departe par mici si inofensivi, dar va asigur ca desi nu-s foarte inalti, 1000-1070 m, ceea ce inseamna 4-500 m peste depresiunea Tarii Barsei, nu-s deloc floare la ureche.
Am ajuns in creasta, si am prins un alt drum de TAF, iar dupa 500 m am prins inca unul la vale, conform indicatiilor. Desi speram la o adevara cursa pana jos, copaci taiati, sleauri gigantice sialte obstacole ne-au incetinit. Mereu trebuia sa ne dam jos sa saltam biclele peste obstacole. In sfarsit am iesit in valea Geamana, una plina de vile cochete cu gazon, bine ascunse de ochi indiscreti. Un adevarat colt de rai valea respectiva.
De aici am reusit sa prindem iar viteza si am iesit dupa 4-5 km in DN1, pe care l-am traversat si am continuat pe camp spre Dumbravita. ne-am hudurcat bine pe un drum de camp, dar am ajuns in Dumbravita, unde am gasit destul de greu curtea unde era CP si proba de taiat lemne cu joagarul, una foarte amuzanta.
De aici am mers spre Crizbav, unde am gasit urmatorul punct, si trebuia sa lasam biclele pentru proba de orientare. De aici a inceput aventura noastra.
Am traversat un sat de tigani, unde eu si cu Vali am fost vedete (iete si la astia in colanti), si toata populatia- viitorul tarii a iesit sa ne admire si sa ne dea sfaturi. Am iesit din sat si mai aveam cam 1,5 km pana la liziera padurii, unde am luat-o conform hartii la dreapta. pe harta apareau vreo 2 poteci/drumuri de TAF care mergeau direct la Cetatuie, urmatorul CP, si locul de rapel, doar ca in acel loc harta nu era foarte precisa. ne-am tot invartit o ora, dar apoi am fost nevoiti sa urmam forestierul, care ne-a scos dupa 12 km de tropaiala la Cetatuie.
Aici am dat de locul de rapel, proba pe care am trecut-o in timp record, 11 min cu totul. De aici urma proba de rezistenta, care nea- adus si abandonul, cautarea postului mut, de fapt un marcaj forestier pe un copac, pe creasta Tiganului. Deja aveam aproape 120 km parcursi, si era destul de evident ca traseul va depasi maximul anuntat de organizatori pentru proba scurta, cu minim 50 km. De altfel nici ideea unui post mut, fara sa fie marcat in mod special nu mi-a placut, intrucat am bajbait cu totii si niciodata nu stiai daca ai gasit marcajul care trebuie.
De la rapel am preluat eu orientarea, si desi am mers bine la busola pe creasta destul de intortochiata, am facut o greseala grava: m-am bazat in aprecierea distantei pe Garminul meu 910xt, care m-a indus in oroare. Teoretic, conform indicatiilor, de la proba de rapel trebuie sa parcurgem 3,5 km pe creasta Tiganului, ca apoi sa facem stanga pe o creasta secundara, iar dupa aproximativ 2 km urma sa gasim deja celebru mut.
Am mers bine pe creasta, iar cand ceasul mi-a indicat 3,5 km, hop si o creasta la stanga. Era si un marcaj cu bulina rosie. Culmea e ca stiam ca ceasurile nu sunt foarte precise, dar combinatie de solutie usoara cu oboseala au contribuit la decizia mea. Am coborat 2 km pana ne-am dat seama ca nu suntem pe drumul cel bun. Fetele au sunat la organizatori, care ne-au confirmat ca suntem pe drumul gresit. La intrebarea noastra ne-au confirmat ca daca continuam vom fi descalificati. Am tinut o scurta sedinta si am decis sa ne intoarcem si sa cautam mutul lui peste. Alta echipa a continuat pe bulina si nu au fost descalificati, primind doar o penalizare de 5 ore. Aici cred ca organizatorii au gresit, pentru ca anu a fost corect fata de alte echipe care s-au dat de ceasul mortii sa gaseasca mutul, pana au iesit din timpul limita.
Cam de aici m-am taiat moral, si i-am lasat pe colegii mei sa navigheze. daca eram mai atent am fi terminat proba repede, asa am inceput un sir de cautari fara succes pana pe la 4 jumate dimineata, cand ne-am culcat pe pamant, inveliti in foliile de supravietuire, asteptand lumina soarelui. Pe la 5 si ceva am pornit din nou, si am mai parcurs 2 creste, tot fara succes. Deja se facea tarziu si era evident ca nu mai avem timp sa ajungem chiar si daca organizatorii extindeau timpul limita. Am regasit cu greu traseul cu bulina rosie, si am coborat de pe munte descurjarati.
Trebuie sa mentionez ca toata noaptea am vorbit la telefon cu organizatorii, care s-au dat de ceasul mortii sa ne ajute cu indicatii, dar in lipsa unui GPS (nu pe telefon) ne-a fost greu sa ne descurcam. Se pare ca am dormit la 2 pasi de drumul cel bun, dar dimineata am luat-o iar aiurea, din pacate.
Au urmat alti 8-9 km pe un forestier pe care era sa adormim in mers, si apoi am ajuns inapoi in Crizbav, unde organizatorii ne-au luat-o cu o masina si ne-au dus inapoi in tabara de baza.
Aici am asistat la premiere, una inedita, si i-am aplaudat cu foc pe cei din echipa castigatoare de la Elita, Vulcanii Noroiosi, care au reusit o performanta remarcabila parcurgand peste 300 km in 40 de ore, si la fel pe toti care au reusit sa termine in timp. 6 echipe din 18, iar printre cei care au abandonat un nume celebru prin performnate, echipa Grind, in formula de elita care a dominat ani de-a randul Carpathian Adventure.
Cateva observatii si concluzii
Pro Park este un concurs extraordinar, foarte frumos si foarte greu, care la anul va aduna mult mai multi participanti. Totusi este nevoie de antrenament serios, nu e doar un maraton sau un concurs de MTB. Orientarea pe timp de noapte nu e pt orcine, asa cum am vazut si noi.
Totusi, mai este nevoie de mici ajustari, pe carte le pun in seama bolilor copilariei, absolut normale pentru o prima editie. Lungimea traseului trebuie indicata mai precis, abatarea a fost foarte mare fata de ce ati indicat pe site, iar timpul limita de 26 de ore este insuficient pt proba scurta, mai ales ca am avut si multe probe care ne-au incetinit. Prin comparatie, cei de la proba lunga au avut 100 km in plus, mai putine probe speciale dar si o zi intreaga in plus.
De asemena GPS-ul ar trebui sa devina obligatoriu, ca sa usureze munca navigatorilor. Ori asta, ori interzis cu totul, desi o astfel de regula e greu de pus in practica.
Regulamentul trebuie respectat la sange, si daca exista o regula de genul 5 ore pt ratarea unui post sau juma de ora pt lipsa unei probe, ele trebuie stiute si comunicate anterior. Am fi terminat daca continuam la vale pe bulina rosie fara sa mai balaurim. Tin sa precizez ca nu suntem suparati pe organizatori, care si-au dat toata silinta. Ne-au promis o aventura si am avut parte de o aventura frumoasa, chiar daca ne-a parut rau ca nu am putut ajunge pana la final pe bicle, indiferent de ora.
Sunt convins ca vom avea un traseu inedit si anul viitor, se stie: CPNT-ul nu organizeaza concursuri usoare :)
Va recomand calduros Pro Park 2016
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu