luni, 25 iulie 2016

Bucegi 7500 - In spatele scenei


Acest articol este despre alergare, despre unul din cele mai prestigioase concursuri de alergare, dar nu despre alergatori, mai deloc despre traseu, cat despre oamenii din spatele scenei, care fac totul posibil, organizatori si voluntari. Nu despre mine, eu am participat practic o singura zi si un pic, nu 3-4 zile ca cei de la CPNT. Oameni care au stat treji in posturi de joi pana sambata seara, sau care au muncit in tabara de baza de joi pana duminica.

Nici anul acesta nu am alergat la 7500. Nu intrebati de ce, nici eu nu stiu. Dar daca tot nu am alergat, am decis (me+Luiza) sa ne facem utili. Silviu Balan ne-a zis cu un weekend inainte ca este nevoie de ajutor, chiar si de vineri seara, asa ca decizia a fost luata.

joi, 14 iulie 2016

Canionul Horoabei - alta poveste in imagini

Scoala lui Silviu s-a terminat cam devreme duminica, si doar nu era sa ma intorc acasa la ora 2 :)

Asa ca am decis impreuna cu Serban Dragomir sa facem o tura prin canionul Horoabei, care era foarte aproape de tabara de baza a scolii. Intrarea este foarte usor de gasit, intrucata apa din canion se varsa in Ialomita chiar inainte de pestera Ialomicioarei. Este o poteca care pleca din pajistea inainte de ultima cladire inainte de pestera sau  sa mergi pe malul Horoabei pana la intrare in canion. Poteca merge pe partea stanga a apei. Canonul este echipat cu scari si la lanturi, doar in apa este mare, si in unele locuri nu scapi de intrat in apa. Eu cel putin, pentru ca Serban a reusit sa treaca mai mult sau mai putin uscat. A reusit sa se ude cand era mai usor, mai sus :)))

Si acum, pozele. Va cer iertare pt calitate, sunt facute integral cu telefonul, si nu am avut timp sa umblu la ele pe motiv de plecare la 7500, unde suntem voluntari


luni, 11 iulie 2016

Tabara de alergare montana din Bucegi a lui Silviu Balan - o poveste in imagini



A fost foarte fain in tabara de alergare montana din Bucegi. De data asta voi avea putine cuvinte si mai multe poze. Cateva informatii:
- s-a stat la Centrul de Pregatire al Salvamontului, conditii bune de cazare
- am avut vineri o prezentare foarte buna despre ce inseamna trail running, tehnici si programe de antrenament si multe informatii utile sustinuta de Silviu
- sambata seara am avut o prezentare foarte interesanta despre prevenirea accidentarilor in alergarea montana sustinuta de Florin Caprita, care ne-a facut si un masaj inainte
- tura de alergare sambata pe grupuri (avansati si incepatori) despre care voi vorbi in imagini
- duminica concurs surpriza, premiere si o tura scurta pe plaiul lui Pacala
- am avut parte de 2 fotografi profesonisti, meseriasi in poze la trail running, echipa Fisheye, Cornel si Irina. Toate pozele sunt facute cu telefonul meu, un iPhone 5. Pozele oficiale, la calitatea Fisheye o sa vina mai tarziu. Cornel si Irina nu ne-au dezamagit niciodata ;)

duminică, 3 iulie 2016

Olympus Marathon - cu zeii in Olimp si Hades

Olympus Marathon a fost un vis, l-am visat timp de 2 ani, a fost de vis, un vis frumos, un vis fierbinte. Un vis care s-a indeplinit oarecum.

M-am inscris la cateva zile dupa ce s-au dat drumul la inscrieri, in ianuarie, probabil am fost primul roman. Din pacate forma sportiva nu a fost cea mai buna, in perioada concursului din cauza greselii care a devenit deja clasica, prea multe concursuri si prea putine antrenamente in ultimele 2-3 luni. Au fost 3 saptamani de pauza de la Ultrabug, speram sa fie suficiente.

Daca tot am ajuns in Grecia vara, am convenit cu Luiza sa stam cateva zile in plus, ca sa avem timp si de ceva mare, turism, etc. Am reusit sa gasim cazare la Leptokarya, un hotel de 2 stele excelent, cu conditii de 4*, care se numea cum altfel decat hotel......, ati ghicit, Olympos. Tocmai i-am dat un review frumos pe Tripadviser, pe deplin meritat.

Am plecat miercuri dimineata devreme, prin Sofia, si am facut foarte multe, vreo 14 ore. Am stat o ora la vama din Ruse si vreo 2 ore jumate la 80 km de granita greaca, unde vecinii bulgari mosmondesc la un tunel si ne-au trimis sa ne coacem la soare pe un drum secundar. Am ajuns in sfarsit la tinta si imediat am intrat in apa.

A doua a zi a fost singura zi de plaja, pentru ca vineri am fost in excursie pe Skiatos, iar sambata ne-am petrecut timpul la zona de sosire, in Litochoro. Sunt multe de spus, atat despre zona de expo cu foarte multe standuri, despre faptul ca am cumparat un buff si am primit bon fiscal (niciodata la noi nu am vazut casa de marcat), despre zona imensa cu standuri, corturi, un amfiteatru, totul situat intr-un parc destul de mare. Trebuia sa ne luam si voucher pentru autobuzul de start, iar noi toti romanii am ales ultimul autobuz, cel de 5:20 spre startul care avea loc la Dion, ca sa dormim mai mult :))

Seara a trecut foarte repede, am fost si la sedinta tehnica, dar cam degeaba. S-a vorbit jumate de ora in greaca, iar la final au fost chemati si alergatorii straini, dar informatiile primite au fost cele de pe site, pe care il studiasem bine. Singurul element interesant, o confirmare a ce vazusem pe meteoblue, a fost temperatura de pe sus (5-7 grade, fara vant), ceea ce m-a ajutat sa iau ultimele decizii in privinta echipamentului.

Urmeaza sa fie cald o mare parte din traseu, dar vom ajunge pe la 2600 m, unde vom alerga cativa km. Intrebare: am nevoie de geaca, haine calduroase? Raspuns: nu, am studiat pe meteoblue, iar temperatura va fi 7-8 grade cu vant de 1,2 m/s. Cum vom fi incalziti de la cei 21 de km de urcare inseamna ca nu voi vea nevoie de alte haine. Just in case am atasat manecile de compresie la centura cu bidon (nu le-am folosit). Fara rucsac, doar centura cu bidon pentru ca vor fi 13 puncte de hidratare, in picioare La Sportiva Bushido (s-au comportat excelent), noul maiou de compresie de la Compressport (usor si comfortabil), colanti de compresie de la Deca si ciorapi de compresie de trail tot de la Compressport. Urma alerg cu betele nou achizitionate de la Montain King.

Dimineata am ajuns la timp la Litochoro, si m-am intalnit cu marea gasca de romani. Nushu (Ion Neagoe), Ilie Rosu, Liviu Man, Adrian Petrut, Mihai Cristea, Mihaela Botezan,etc, 34 de alergatori romani, cel mai numeros contingent strain. Am ajuns la Dion, si imediat ne-am topit in marea de alergatori de la start. Ma uit in jurul meu si mi se pare ca e plin de Kilieni :))

Startul a fost la 6:07 si se pleaca tare. Eu alerg cu Liviu Man si pe cele 4-5 km de asfalt stam la taclale in timp ce urcam lejer. Patrundem in padure si cat de curand se termina drumul si incepe o poteca abrupta si ingusta. Nu se poate depasi asa ca urcam in ritmul plutonului, iar betele le tin stranse in mana. Nu ai voie sa le folosesti pana la CP de la km 10 si ceva.

Trecem pe langa primul punct de hidratare fara sa oprim, singurul care are pahare, la urmatoarele vom folosi exclusiv bidoanele noastre. Urmatorul vine la 1,5 km, o teava cu un voluntar care te ajuta sa-ti umpli bidonul, si in plus nelipsitii sanitari. Am vazut mai mult echipe medicale aici decat la toate concursurile din Romania la un loc. Doar Via Maria Therezia sta decent la capitolul acesta la noi, in rest ... .

La km 10,5 la punctul de alimentare aveau batoane si geluri. De aici am desfacut si betele si am dat-o mai cu spor la deal. Aici am accelerat un pic, si l-am lasat pe Liviu in urma. Omul e metronom, merge constantant si e un coechipier foarte placut.

Urcam prin paduri care incep sa se rareasca incet-incet. Limita padurii e mai sus in Grecia, am iesit in golul alpin la peste 2000 m. Cam pe acolo m-am resimtit un pic de la urcare si Liviu a trecut in fata. Am ajuns la alt punct de hidratare unde un voluntar canta la clarinet. De aici am urcat prin golul alpin pana la un varfulet de la care pleca o creasta in coborare usoara, prilej sa dau drumul un pic la motoare si sa depasesc cativa concurenti.


De aici pana la Oropedia, de unde urma sa inceapa traversarea pe sub Mytikas au mai fost 3 km, in urcare usoara si fals plat. La Oropedia e un refugiu maricel, alt punct de alimentare, unde am mancat si am baut zdravan si am luat si un activator pentru coborarea tare care urma. Am mai urcat inca 2 sute de metrii, am descris un arc de cers si am intrat sub marele varf. Coborare, in sfarsit, o coborare cu un pic de grohotis si pamant, totul pe o poteca ingusta.

Dau drumul la motoare din plin, dar sunt blocat de alergatori mai lenti. Grecii urca bine, dar la coborare am avut impresia ca stau mai prost. Am depasit 50-60 de persoane pe 4-5 km, si as fi depasit si mai multi daca as fi putut. Din pacate se dau greu la o parte, asa ca am fost obligat la tot felul de manevre riscante, pe care nu le fac de obicei.

Traseul este extrem de frumos, se vede si marea in departare, iar crestele din departare arata tare spectaculos. Din pacate nu e timp de admirat, eu ma concentrez pe alergare, si ma bucur de o coborare rapida. Folosesc si betele ca sa tai prin portiuni foarte abrupte si reusesc sa mai trec de cativa concurenti.


Traseul trece de Mytikas si ajunge pe creasta paralela cu cea pe care urcasem, pe care urma sa coboram. Imediat am si ai mult loc, si ca atare trec de grupuri intregi. La un moment dat poteca arata ca un 8 continuu, si ma depasesc la 10-20 de metri cu un concurent la fel de rapid, care s-a activat cand am trecut pe langa el.Nne distram asa cateva sute de metri pana reusesc sa-l distantez.

De aici relieful se schimba, apar sute de trepte care sunt stabilizate prin bucati de fier-beton a caror capetele se intesc periculos din poteca. Drumul zigzagheasca si viteza scade un pic, dar am mai mult loc de depasit. Am si vreo doua momente in care trebuie sa ma opresc ca sa ma orientez, traseul nu e marcat foarte bine. La urcare era coloana si era greu sa te ratacesti, dar la coborare sunt multa vreme singur si am momente de indoiala. Multi turisti care urca si coboara ne incurajeaza si ne felicita.

Din pacate temperatura creste foarte repede, de la 7-8 grade pe sus, ajungem repede la 35 de grade pe la 1500. De la Prionia, km 31 incep sa resimt puternic caldura. Toata primavara am alergat pe ploaie si vreme rece, iar acum am trecut de la 7-8 grade la 35 in maxim o ora. Mai alerg la ralanti pana pe la km 34, punctul Monastry, unde ajung cu o stare de rau generala. Soarele probabil mi-a venit de hac. Imi trece si gandul unui abandon prin cap, dar totusi sunt perfect capabil sa merg. Apare inevitabila pereche se sanitari care ne scaneaza fetele, asa ca abordez un zambet pana trec de ei.

De aici a fost un chin de 10 km care parca nu se mai sfarsea. Ma ajunge si Liviu din urma, dar nu-s capabil sa ma tin dupa el. De 2 ori m-am pus in fund pe o piatra si astept sa ma mai lase un pic starea de rau. Sunt depasit de foarte multi concurenti dar nu mai conteaza. O alta greseala este ca nu m-am mai alimentat cum trebuie pe coborare, probabil a contribuit si asta la colaps.

M-a ajuns si Mihai Cristea, cu care am facut echipa taras-grapis pana la final. Am mai stat un pic la taclale cu un grec care a facut scoala in Romania, dar s-a dus si el. Noi continuam la ritm de mers. Traseul urca si coboara parca la nesfarsit

La km 40 am dat de Luiza, care facea poze pe o stanca. Mai aveam cam 4 km de aici, doar urcari si coborari. Luiza ne insoteste si ne face poze. Mutrele noastre nu-s tocmai cele mai bune, dar altele nu avem. In sfarsit apare si Litochoro la orizont si intram in oras. Dam drumul si un pic la alergare, nu de alta, dar toata lumea ne aplauda si ne incurajeaza.

Am ajuns la final in 9:14 min, mult peste ce mi-am dorit. Probabil as fi ajuns cam in 8 ore daca faceam fata la caldura. Asta e, data viitoare o sa ma pregatesc mai bine.

La zona de finish primim cirese si Gatorade, plus mancare solida (cartofi, orez, pui si carnati). Trebuie sa remarc si medalia, foarte reusita, cu aspect de moneda antica.

Avem placerea sa-l vedem terminand cu cateva minute inainte de termenul limita si pe Ilie Rosu cu steagurile in vant.

Cateva cuvinte despre organizare. Totul ca la carte, o logistica impesionanta la start si sosire, mai ales la Litochoro. Se vede ca oamenii au experienta mare, tocmai a fost editia cu numarul 13. 12 puncte de hidratare si alimentare. Aici as avea cateva observatii. Au lipsit alimente gen cascaval, rosii, masline si mai ales citrice. Nu am vazut deloc portocale si lamai (as fi dat orice pentru un sfert de lamaie) si foarte rar banane. Eu inteleg ca nu e sezonul lor, dar nu cred ca nu se gasesc la supermarket.

Marcajul a fost destul de rarefiat. Avantaj mare pentru cine stia traseul, chiar daca era greu sa te ratacesti. Totusi in 2 locuri poteca se ramifica si aveai de ales intre 2 variante.

Foarte multe echipe medicale pe traseu, din punctul asta de vedere un mare bravo. Foarte misto tricoul si medalia, mai putin reusit bufful gen bandana. La finish multa mancare si lichide la final.

Mi-a placut mult, chiar daca am dat rasol la final, si va trebui sa ma intorc sa-mi iau revansa. Va recomand aceasta cursa, cu conditia sa aveti macar 2 sezoane de alergare montana si cateva maratoane montane terminate intr-un timp decent. Traseul este foarte greu, cu o urcare de 2600 m diferenta de nivel si timpi limita destul de stransi. Nu se poate face fara sa alergi pe coborare si fara sa urci sustinut, intr-un ritm alert.

Am decis sa fac o pauza mai mare de la concursuri si sa bag antrenamente la greu pana la Ciucas, chiar daca asta inseamna sa renunt la mai multe concursuri frumoase.

Urmeaza Ciucas Ultra 105 km