Haideti la Vertical langa Brasov

S-a terminat si sezonul de alergare montana 2016, pentru unii de 2-3 saptamani dupa MPC, pentru altii la Hercules, Faget sau chiar ieri la Codlea. Urmeaza pauza (activa sau totala) si apoi incepe cea mai grea si mai importanta perioada, pregatirea de iarna, atunci cand punem caramizile pentru sezonul viitor, cel atat de indepartat :(

Totusi, asta nu inseamna ca nu mai prindem si cate o pauza, cand gasim cate un concurs care sa ne scuture putin din monotonia antrenamentelor, o pauza activa este cu atat mai binevenita.

Verticalul este cea mai scurta forma de concurs de alergare montana, si consta dintr-un traseu scurt 1-6 km de obicei, cat mai abrupt si mai inclinat posibil. E genul de traseu care scoate sufletul din tine, iti testeaza forta si rezistenta si mai curata vasele de sange de la inima :p

Matterhorn in adidasi

In ciuda titlului, nu veti citi o poveste despre teribilism. Da, am urcat in stil de trail running pe Matterhorn incaltati in papuci de alergare montana, dar am stiut in fiecare moment ce facem si am fost mereu in control. mi-am dorit de mult timp sa urc pe Matterhorn, acest munte mitic care exercita o atractie aproape magnetica asupra tuturor cataratorilor. Am incercat acum multi ani sa-l urc impreuna cu Mircea Struteanu si Claudiu Miu, 2 cataratori foarte buni (Claudiu e multiplu campion national la escalada). Am urcat pe Monte Rosa pe partea elvetiana pentru aclimatizare, dar acolo din cauza unei probleme la bocanci, am ajuns in Zermatt la doctor, care a trebuit sa-mi dea gauri in toate unghiile pentru a scoate puroiul. Nu, nu a durut, decat poate la portofel (136 Euro). Am incercat sa urc si asa, dar din pacate am avut bunul simt sa ma opresc rapid, pentru ca tineam echipa in loc. Asa ca am luat loc pe o banca si m-am uitat vreo 10 ore in sus, timp in care coechipierii mei au urcat pe varf, via creasta Hornli. Am ramas cu sechele pe creier si mi-am promis ca-mi iau revansa. Din pacate nu au mai fost ocazii pana anul asta, dar au fost alti munti, Ararat, Elbrus, Grossglockner, Triglav, Mt Kenya, Jebel Toubkal & Angour (mtii Atlas in Maroc), Kazbek (Caucaz – Georgia), Monte Rosa din nou, dar pe partea italiana, etc. Anul asta nu a fost nimic planificat, asa ca atunci cand Justin Ionescu (o vedeta a catararii romanesti, cu mai multe varfuri de 8000+ din Himalaya la activ si un vechi prieten)

In ciuda titlului, nu veti citi o poveste despre teribilism. Da, am urcat in stil de trail running pe Matterhorn incaltati in papuci de alergare montana, dar am stiut in fiecare moment ce facem si am fost mereu in control. Aveti rabdare pana la final

Mi-am dorit de mult timp sa urc pe Matterhorn, acest munte mitic care exercita o atractie aproape magnetica asupra tuturor cataratorilor. Am incercat acum multi ani sa-l urc impreuna cu Mircea Struteanu si Claudiu Miu, 2 cataratori foarte buni (Claudiu e multiplu campion national la escalada). Am urcat pe Monte Rosa pe partea elvetiana pentru aclimatizare, dar acolo din cauza unei probleme la bocanci, am ajuns in Zermatt la doctor cu toate unghiile negre si plutind pe puroi, iar doctorul a trebuit sa-mi dea gauri in toate unghiile pentru a scoate puroiul. Nu, nu a durut, decat poate la portofel (136 Euro). Am incercat sa urc si asa, dar din pacate am avut bunul simt sa ma opresc rapid, pentru ca tineam echipa in loc. Asa ca am luat loc pe o banca si m-am uitat vreo 10 ore in sus, timp in care coechipierii mei au urcat pe varf, via creasta Hornli. Am ramas cu sechele pe creier si mi-am promis ca-mi iau revansa. Din pacate nu au mai fost ocazii pana anul asta, dar au fost alti munti, Ararat, Elbrus, Grossglockner, Triglav, Mt Kenya, Jebel Toubkal & Angour (muntii Atlas in Maroc), Kazbek (Caucaz – Georgia), Monte Rosa din nou, dar pe partea italiana acum 2 ani, etc.

Anul asta nu a fost nimic planificat, asa ca atunci cand Justin Ionescu (o vedeta a catararii romanesti, cu mai multe varfuri de 8000+ din Himalaya la activ, dar si un vechi prieten) mi-a propus sa merg cu el in Alpi si sa urcam pe creasta Leone (ruta italiana), decizia a fost foarte usoara, cu toata ca nu m-a prins in cea mai potrivita perioada financiara.

Este mai greu sau mai usor MPC pe sens invers?

Iata ca a fost si Maratonul Piatra Craiului editia cu numarul 11 al cursei regina a alergarii montane romanesti. S-a alergat pentru prima data in sens invers traseul normal, adica s-a plecat spre Plaiul Foii  -Coltul Chiliilor- Diana - Plaiul Foii - Spirla - Umerii Pietrii Craiului - Marele Grohotis - valea Urzicii - Saua Funduri - La Table - Pestera - Magura - Zarnesti. 38 km si 2300 m diferenta de nivel.
O sa revin cu un raport de cursa cat de curand (imediat ce apar si niste poze), dar pana atunci as vrea sa va aflu parerea referitor la intrebarea zilei:
Este mai usor sau mai greu traseul parcurs in sens invers? Parerile sunt extrem de impartite, subiectul a fost intens dezbatut atat inainte de cursa, cat si mai ales dupa cursa pe iarba verde de la Sosire.

Parerile auzite inainte de cursa de la oameni care au facut traseul inainte spuneau ca traseul e mai rapid, si ca probabil timpii vor fi mai buni. Dupa cursa majoritatea elitelor au spus ca traseul a fost mai greu anul acesta. Timpii scosi nu au fost mai buni decat anul trecut, asa ca teoria are sustinere in rezultate.

Am observat si pareri ca traseul e mai tehnic, dar mai rapid (Adrian Valean), Silviu Balan mi-a zis ca ne avantajeaza mai mult pe noi asfaltistii (astia care ne antrenam pe asfalt). Hai ca mi-a placut asta cu asfaltistii, din pacate mama natura n-a pus vreun munte in Bucuresti, nici macar un deal mai serios, asa ca ne antrenam si noi cum si pe unde putem.

Parerea mea este ca traseul ii dezavantajeaza pe alergatorii de elita intrucat portiunile extrem de tehnice pe care se facea de multe ori diferenta gen valea Urzicii, marele Grohotis, de fapt toata zona de la saua Funduri la refugiul Spirla este acum in urcare. Pentru noi care acolo coboram in mers rapid este un avantaj, noi oricum nu puteam sa alergam pe acolo, multi erau blocati si la corzi, unde se facea aglomeratie. Eu personal am fost mai rapid cu 40 de minute, dar in mare parte datorita antrenamentului mai bun din ultimul an.

Am observat timpi buni la mai multi alergatori de asfalt, dar e greu de spus cat se datoareaza asfaltului si cat antrenamentelor asidue. La putere sunt tot alergatorii care domina de ceva timp concursurile de trail, in frunte cu Viorel Palici, care pare de neinvins sezonul acesta.

Tu ce parere ai? A fost mai usor sau mai greu? O sa iau o selectie din cele mai pertinente pareri si o sa le pun in articol, asa ca acum e momentul sa te pronunti ;)

PS foarte, foarte frumoasa atmosfera de pe traseu. Mii de multumiri celor care au venit special sa ne incurajeze, sustinatori, turisti si voluntari, oameni frumosi care ne fac alergarea mai usoara. Sunteti din an in an mai multi si mai galagiosi. Zegama romaneasca