Tot ce trebuie sa stii despre UTMB (update editia 2019)

Peste cateva zile incep inscrierile la cel mai mare concurs de alergare montana. Ultra Trail du Mont Blanc, visul multor alergatori de la noi si din toata lumea.
UTMB 2019 are loc in perioada 26 august - 1 septembrie 2019, iar inscrierile incep pe 18 decembrie si se termina anul viitor pe 3 ianuarie 2019.
Marea noutate din 2019 este modificarea cursei TDS, care are in 2019 145 km si 9100 diferenta de nivel (fata de 121 km cu 7200 m diferenta de nivel pana acum). Se incearca probabil sa faca mai atractiva TDS si sa ia presiunea de pe cursa mare. Nu cred ca vor reusi :)

Pamir - finalul - partea a doua

Prima parte o puteti citi aici

Pe coborâre m-am simțit din ce in ce mai bine odată ce coboram mai jos, așa ca planul a fost ușor de făcut. In ziua următoare aveam sa cobor pana in prima tabăra, BC (base camp) de la 3600, ca sa profit de aerul mai gros pentru a ma odihni și reface. Ar fi trebuit mai multe zile, dar nu voiam sa pierd de tot contactul cu grupul, ca sa pot beneficia de logistica lor (corturi, primus, etc). Probabil voi cobora si urca singur, dacă nu se hotăra cineva sa vina cu mine.

MPC fake news

Dragi cititori, redactia s-a intors cu bine de la Zarnesti, unde a alergat/inotat/schiat/vaslit/alunecat/dat cu fundul de peisaj, si alte activitati placute asociate cu alergarea montana.

A fost o editie de poveste a ceea ce pana anul trecut s-a numit MPC (Maratonul Piatra Craiului), iar anul acesta s-a numit MPPC (Maratonul Poala Piatra Craiului). Iata ce am constata:

- editia de anul aceasta a avut in sfarsit 42 de km. uraaaa
- activitatea intensa azi la Zarnesti in atelierele auto, toate jeepurile Parcului, Salvamont si Jandarmeria Montana au fost vopsite in galben si inscriptionate cu Taxi - DNF
- multi concurenti care nu au mai luat startul inca asteapta sa se faca vreme buna in Zarnesti, pensiunile gem de alergatori (gem de prune, caise, etc)
- multi alergatori au avut un adevarat soc: la munte ninge!!!! au urmat alte socuri in serie: cand ninge se depune zapada. Nu doar atat, dar este si frig. Fabulos

Apuseni Ultra Race - 170 km supravietuire

Stiu ca titlul suna cam apocaliptic, dar vremea a fost cam dura, asa ca se justifica :)

Apuseni Ultra Race este prima cursa care a avut distanta clasica a ultramaratonului de 100 mile (sa nu uitam ca ultra s-a nascut in USA) organizat la noi in tara. Pana la urma traseul a fost mai lung de 160 de km, dar nu s-a suparat nimeni. A fost prima editie si ne dam seama cu totii cat de greu este sa organizezi un astfel de concurs de la zero, intr-o zona destul de salbatica si foarte intinsa.

Cel care s-a incumetat la o astfel de sarcina sisifica este Cozmin Ardelean. Traseul initial a fost anunta ca fiind de 160, apoi de 170, iar ultima masuratoare facuta de o firma specializata a dat 179,9 km. Intrucat noi nu putem alerga trasa ideala probabil am fi ajuns la 180-190 km, poate si mai mult.

Conditiile de participare au fost drastice, se cerea minim un 100 km dintr-o lista destul de scurta. Pana la urma au participat si alergatori care facusera alte curse lungi, altii au preferat sa se planga pe facebook. Pana la urma s-a dovedit ca a procedat foarte bine Cozmin, pentru ca vremea ne-a solicitat din plin. Chiar daca a trebuit sa refuze participarea unui alergator care castigat S24 de la Tg Mures.

UTMB 2017 - TDS - Ultra prin Alpii francezi

TDS este a doua proba ca lungime din cadrul celebrului concurs UTMB, Ultra Trail Mont Blanc. o nebunie de 119 km cu 7200 m diferenta de nivel. Unii chiar spun ca este cea mai grea proba din cadrul UTMB, diferenta de nivel raportata la distanta parcursa fiind mai mare la TDS.

Am incercat si in anii precedenti sa ma inscriu, dar nu am reusit la tragerea la sorti. Anul acesta m-am inscris mai mult la oha, as fi preferat sa nu fiu tras anul acesta (la fiecare an cand nu esti tas ti se maresc sansele la anul), pe motiv de Pamir. Socoteala de acasa  nu se potriveste cu cea din targ, asa ca m-am trezit ca am fost tras la sorti :)

M-am inscris la TDS pentru ca mi-a lipsit 1 punct, 14/15 ca sa ma pot inscrie la proba regina. Pana la urma s-a dovedit un lucru bun, pentru ca din cauza Pamirului nu am putut sa ma pregatesc prea mult pentru distante ultralungi. Adica mai deloc, intrucat la Transilvania 100 am abandonat, iar la Bucegi 7500 nu am putut sa particip din cauza ca eram deja plecat.

Pregatirea cursei a fost un adevarat dezastru. Practic am fost un exemplu de asa-nu. Am gasit cazare usor, de fapt a gasit Robert Hajnal, si m-am lipit si eu de el si team Hajnal. A fost cea mai buna decizie pe care am luat-o, asa cum veti vedea mai tarziu.

Apuseni Ultra Race - Cum se naste un ultramaraton de 160 km

Puteti sa luati acest articol ca o reclama sau nu. L-am scris mai mult din curiozitate, si poate ca sa-l ajut (pro bono, imi platesc taxa de inscriere la fel ca restul alergatorilor) un pic pe omul din spatele evenimentului, Cozmin Ardelean.

Pe 22-24 septembrie va avea loc primul ultra de 160 km, distanta clasica a ultramaratonului (100 mile). Distanta s-a mai alergat in circuit, dar nu pe munte (stiu ca Ben Ami va avea o alta opinie :D), deci avem o premiera absoluta in lumea alergarii montane.

Cum deschiderea inscrierilor a generat anumite discutii legate de validarea alergatorilor (trebuia sa ai anumite curse de ultra alergate) si pentru ca eram curios, l-am intrebat pe Cozmin cateva ceva despre dificultatile intampinate in organizarea concursului.

Referitor la conditiile de validare, ca sa fi acceptat trebuia sa fi terminat deja un ultramaraton. Cursele care sunt trecute sunt cele a caror organizatori au fost de acord sa fie trecuti ca si curse de calificare. Daca ati alergat alt ultra si nu e trecuta in lista, vorbiti direct cu Cozmin si sigur se rezolva, omul e si el alergator de ultra. Merge si Ciucas Ultra, ca tot au intrebat multi de ce nu este pe lista si cursa aceasta. 

Pamir 2017 - In cautarea primului 7000m - partea 1

Nu o sa va plictisesc cu povestea ultimei săptămâni înainte de plecare, știți cum e. O groaza de probleme urgente, tot felul de detalii birocratice, bagaje cu B mare, griji de tot felul, etc

Totul pentru Măria Sa Muntele

Momentul plecării sosește intr-un final, ajung la aeroport cu 3 bagaje, din care unul îl împart cu Ileana. Sus-numitul bagaj, numit cu duioșie in lumea alpina porc, pe motiv de dimensiune și kg, cântarea lejer peste 30 kg și cam 170 Euro. Mulțumesc Turkish Airlines și regulamentele voastre fluide, in permanenta schimbare.

Suntem împărțiți pe 2 grupuri, cu mine călătoreau Cornel Sain + Cristina Grecu, Alex Baran și Razvan Rizea, restul găștii 3 ore mai târziu cu Pegasus. 

Dar sa va prezint toată trupa:

Mihai și Dana Daitoiu - Mihai a fost geniul organizatoric, cel care s-a ocupat de toate detaliile, iar Dana a fost fotograful cel mai activ și o prezenta discreta și plăcută.

Cornel Sain este un nume sonor dar și o persoana controversata in lumea noastră alpina. Mulți m-au avertizat și mi-au spus ca nu e bine ca plec cu el. As vrea sa spun ca dimpotrivă, Cornel a fost un tovaras de călătorie foarte placut, chiar dacă este un personaj mai colțuros câteodată. Compensează pe deplin in alte aspecte. Cornel, eu sper sa mai merg și in alte locuri cu tine și Cristina. 

Ca tot veni vorba de tine Cristina, mai rar așa persoana pozitivă, mereu cu zâmbetul pe buze. Mulțumesc mult pentru medicamente și sfaturi, rămân dator.

Pe Alex Baran și Ileana Muică ii știți din celălalte călătorii ale mele (Maroc, Triglav, Kenya, Alpi, Caucaz). Deja mergem de multi ani impreuna

Pe Iorgos și Ciprian Petcu nu-i cunosteam dinainte, dar s-au dovedit a fi 2 tovarăși de călătorie excelenți, mereu gata sa dea o mâna de ajutor, mai ales cu diverse echipamente și aranjamente (de papa, mulțumim Iorgos). 

Ciprian Aldea a fost omul puternic al turei, așa cum au dovedit-o și rezultatele.

In Istanbul am avut o escala de10 ore, așa ca am lăsat rucsacurile și am ieșit in oraș. Cum era de așteptat in Stambul, am mâncat foarte bine, și am vizitat o parte (mică) din oraș.

La Bishkek ne-au preluat cei de la Tien Shan Travel, am avut o cazare buna, iar a doua zi am zburat la Osh. Acolo mic dejun și ceva cumpărături, la care escorta noastră ne-a grăbit cât a putut, așa ca bineînțeles ca unele chestii au rămas neluate. 

De acolo cu 2 microbuze (unul doar pentru bagaje, avem incredibil de multe) am luat calea muntelui. 3 ore pe sosea, cu peisaj interesant, și 90-100 min de drum greu, unde hârtoapele concurau pt un efect cât mai amplu asupra măruntaielor noastre. 

Tabăra de baza, BC, de fapt este câte una pentru fiecare agenție, și e situată pitoresc intr-o vale larga, pe malul unui mic lac. Luam câteva corturi mari, ca sa nu le mai desfacem pe ale noastre. Pe aici ploua in fiecare după-amiaza. Nu arată, dar suntem deja la 3600 m. Din păcate in vânzoleala descărcării micului munte de bagaje, pâinea cumpărată in Osh rămâne in mașina care pleacă pe neașteptate.  Am o tentativa de a-i tăia calea, fug peste dealuri și pâraie, dar degeaba. Ghinion, nu reusesc decat sa-mi vina un pic rau, efort la altitudine fara aclimatizare :p

Vremea e cam la fel zilnic. Dimineața frumos, se innoreaza după prânz, iar de la 4-5 ploua/ninge. Noaptea e cu precipitații, iar dimineața e iar senin.

A doua zi (luni), facem o tura de aclimatizare, urcam pe versantul din dreapta vaii, și atingem 4400 m. O tura scurta și plăcută.

In următoarea zi avem programată deplasarea spre tabăra de baza avansată (ABC), cu ajutorul cailor care ne vor cara o parte din bagaje (2 Euro/kg). 

Încercam și reușim sa cumpărăm o pâine destul de scumpă, cică de 2 kg, care fiind încă in cuptor, ne va fi livrata in ABC (ați ghicit, 2 euro/kg).

Drumul e spectaculos, mergem pana la capătul lin al vaii, unde un pinten pamantos o desparte in 2. In stânga e capătul unui ghețar lung, cu care ne vom reîntâlni, iar prin dreapta, pe unde duce poteca, începem sa urcam vârtos.

Ca și in Caucaz, locul unde începe zona alpina e marcat prin plăcile comemorative ale alpiniștilor decedați.

De acolo urcam pana ce ajungem la in loc unde versantul formează o șa argiloasa, pe care o urcam in zigzag și coboram apoi pe partea stânga a versantului, la marginea ghețarului, complet acoperit de morena. De aici urcam și coboram pana ajungem la un rau destul de măricel, pe care îl traversam pe spinarea unor cai, care se intorceau cu stapanii lor de la carat bagaje in ABC. Greșeală pentru ca evident vor bani. Ulterior l-am mai traversat de 3 ori fără mari probleme pe pietre.

De acolo urcam o morena înaltă ai ajungem la tabăra ABC, la 4400 m altitudine.

Ca și jos, fiecare agenție are tabăra ei. Descoperim cu oarecare neplăcere ca traseul spre tabăra 2 (ABC e tabăra 1) presupune o traversare de peste o ora a morenei, care in bocancii de iarna nu e deloc o plăcere. 

La fel de neplăcuta e constatareaca agenție nu are corturi pentru noi, așa ca le întindem pe ale noastre. Abia mai târziu se eliberează 2 corturi, pe care le lăsam pentru Mihai&Dana și Cornel & Cristina.

Deja simțim ușoare efecte ale altitudinii, la mine trece cu o aspirina. Cristina se resimte mai tare, dar din fericire își revine repede. 

Celebra pâine se dovedește a fi mai ușoară decât cele 2 kg promise, dar tratam cu umor situația :). Suntem in lumea a treia sau chiar a patra, depinde cum socotesti.

In ziua urmatoare facem o tura de aclimatizare, iar o parte urcam pe o creasta pana la 5000+ m. Privind in urma nu stiu daca a fost o idee asa buna, desi m-am simtit bine. 

De aici grupul a inceput sa se faramiteze, asa cum stiam ca se va intampla. Alex, Ciprian, Ileana, Razvan si cu mineam decis sa urcam a doua zi la tabara II. Mihai si Dana au zis ca vin si ei cu noi, iar restul au decis sa mai stea o zi.

Zis si facut, a doua zi dimineata pe la 5 am plecat spre tabara II. Ma rog, ora 5 cu bataie spre 6 pentru ca dimineata suntem lenti rau. Aveam niste rucsacuri grele ca moartea in spate, iar morena de pana la ghetar, inghetata tun si cu multe vai si creste mici, dar ale dracului, ne-au cam dat bataie de cap. ne-a luat vreo ora si ceva sa ajungem la baza urcarii unde ne-am legat in coarda. Putin dupa inceperea urcarii, Mihai si Dana s-au intors, asa ca am ramas 5, legati Alex-eu-Ileana si Ciprian si Razvan, in ordinea asta pe coarda.

Cat timp soarele a fost absent treaba a mers destul de bine, chiar daca panta e criminala. Traseul urca drept in sus, iar panta e in media cam 30%. Sunt destule crevase, pe toate gusturile, mari, mici, ascunse, descoperite, asigurate, neasigurate. Traseul le ocoleste pe unele, le abordeaza frontal pe altele, iar cele mari au si o coarda fixa.

Cat timp soarele nu a fost prezent temperatura a fost blanda, dar imediat ce si-a facut aparitia s-a facut cald, chiar foarte cald. Am ramas rapid in bluza de lana de la Merinito, care mi-a fost ca a doua piele. Tine bine de cald, merge purtata si pe soare, si mai ales, nu miroase nici dupa cateva zile.

Alex nu resimte soarele, dar eu si Ileana da, asa ca viteza de inaintare scade. II pierdem pe Ciprian si Razvan, care merg constant. Noi facem pauze din ce in ce mai dese. Mai ales Ileana se resimte, eu profit de pauzele impuse de ea, si nu ma simt mult mai bine. E pentru prima data de cand mergem impreuna cand o vad in starea aceasta. Mergem cateva minute, apoi cateva zeci de pasi si ne oprim si tot asa.

Asteptam cu nerabdare locul unde poteca o ia spre dreapta, unde panta ar trebui sa fie mai blanda, si suntem dezamagiti ca atunci cand chiar se intampla, panta ramane la fel de dura. Opririrle sunt din ce in ce mai dese, combinatia de soare-altitudine-rucsac greu ne da gata. Temperatura nu e ridicata, dar lipsa vantului si dogoarea amplificata de zapada o face greu de suportat. Ulterior am aflat ca rusii numesc locul the frying pan (tigaia de prajit).

Isi face aparitia si tabara II, dar e sus, si avem de urcat, coborat si iar urcat. Incep sa ma simt aproape la fel de rau ca Ileana si inaintam din ce in ce mai greu. Ileana decide sa se opreasca, urmand sa ne intoarcem (ma rog, cei care pot) dupa ea si bagajul ei. Noi inaintam ceva mai repede, si ajungem pe ultima panta inainte de T2, unde credeam ca nu mai sunt crevase, asa ca Alex o ia inainte ca sa aduca ajutoare. Ajunge rapid in tabara, pentru mine a mai durat. Ciprian isi monteaza schiurile si se duce sa o ia pe Ileana, si imi spune sa nu inaintez prea mult si sa-i astept, pentru ca urmeaza un sir de crevase chiar langa tabara. Oricum nu eram in stare de cine stie ce viteza.

Ciprian si Ileana se intoarc legati in coarda, iar Alex vine dupa mine, ne asiguram si asa ajungem cu totii in T2. Nu ma simt grozav, chiar mi-e un pic rau, dar e de munca, asa ca ajut si eu la lopatat (de facut 2 locuri de cort), montat, etc. atat cat m-au dus puterile. Locul arata foarte spectaculos, e pe un versant intr-o caldare gigantica, dar ziua este extrem de cald. Imediat ce dispare soarele temperatura scade specatculos, si trebuie sa te echipezi.

A doua zi aveam in plan sa urcam in tabara III si sa coboram jos, doar ca toti ne-am resimtit si doar am zacut in si pe langa corturi. Nurofen forte si aspirine, plus mancare si facut apa cat a fost nevoie. 

A doua zi dimineata scularea la 3, mancare, apa si dat la deal. Asta a fost in plan, si asta am incercat sa fac. Dupa vreo juma de ora de foit prin cort mi-am dat seama ca nu sunt in stare sa urc, ba chiar ma simt destul de rau. Mai aveam ceva energie, dar am pastrat-o pentru coborare, asa ca am luat decizia sa nu urc cu restul grupului. Decizia a fost una buna, pentru ca ulterior m-am simtit mai rau. Am conchetat cu ideea sa apelez la artileria mai greu a pastilelor, dar pana la urma n-a fost asa rau, si nu am luat decat alt Nurofen. Marturisesc ca la un moment dat ma gandeam cum naiba o sa ajung eu jos, pentru ca am reusit pana acum sa nu fiu o povara pentru coechipieri.

Pe rand s-au intors cu tabara III atinsa Ciprian, Alex, si Razvan. Ileana se simtea ceva mai rau, asa ca nu a mers pana in T2, restul erau intr-o stare mai buna ca mine. Am lasat corturile in T2 si i-am dat la vale. Au ajuns si Cristina si Cornel, urmati de Dana, Mihai si Ciprian Petcu, care au urcat cu un ghid. Ei au ramas peste noapte, iar noi am luat-o spre ABC.

Pentru mine se impunea o schimbare de strategie, ca sa am o sansa la varf, asa ca am decis sa cobor in BC la 3600.

Va urma

Bucegi 7500 - fake news

Daca nu v-a fost dor, iata ca fake news revin in forta. Sau daca v-a fost dor, nu m-am hotarat inca. Cand se termina Bucegi 7500 eu o sa fiu deja in Kirghistan, dar nu e nevoie sa vad cursa pentru niste fake new, nu? :)

Cei de la CPNT au schimbat echipamentul obligatoriu ca sa nu mai aiba probleme cu vremea ba prea calda, ba prea ploioasa. De acum se va alerga cu cort, sac de dormit si umbrela de soare, obligatoriu cu bere Ciucas (cele cu bere Bucegi vor fi obligatorii la Ciucas X3). Luati la voi coltari si pioleti, nu se stie niciodata. Cum prezenta ursilor in zona a devenit aproape cotidiana, nu uitati celebrul cutit de urs, cel din lemn.

Sedinta tehnica cu Silviu Balan va suna in felul urmator: de la start urmeaza o portiune alergabila pana la cota 2000, de acolo se alearga pana in Busteni, apoi urmeaza o alergare usoara pe Jepii Mici, iar Bucsoiul se aleargaaaaaaa. Ups, asta a sunat real, nu-i asa?

Cazarea la pensiuni si hoteluri va fi strict interzisa, organizatorii promovand cazarea in natura la cort. Pentru a impulsiona asta vor distribui gratuit drajeuri ovine si parfait de vacuta, care cica fac bine la ten. Pentru ultramaratonistii care chiar vor sa faca diferenta sunt disponibile contra cost specialitati brune si aburinde de urs si mistret ;)

Punctele de control vor fi semnalizate anul acesta olfactiv si nu luminos. Mai exact fumul de gratar va va duce fara gres la cortul unde dorm, pardon, vegheaza voluntarii. In caz de ploaie regulamentul cere sa se inconjoare de 3 ori cortul organizatorilor, sarind intr-un picior. Daca nu puteti se va aplica regula vae victis.

Mai tineti minte poza cu cunoscutul alergator Biolan folosit ca suport pentru taiat legumele si carnea folosite la gulash? De data asta au decis sa-i ofere simpaticului nistru alergator un rol mai central, asa ca il vor folosi ca ingredient la tocanita. Tocana Biolan, cu carne cam atoasa dar comestibila, ideala pentru un ultraalergator. Tocana va fi pregatita in sunetul versurilor declamate de prietenul nostru Adelin Udeanu. Mancate-ar tata, Biolane, simpaticule :D

Poate v-a fost dor de echipa de alergatori Salomon? Aflati ca sunt bine, se antreneaza si testeaza de zor noile echipamente de top scoase de celebra firma de echipamente. Frumoasa si talentata Carmen Albisteanu a fost aleasa sa testeze noua gama numita sugestiv Slapomon. Vazand susccesul pe care il au slapii cu blanita, cei de la Salomon au scos slapi cu blanita si talpa vibram, ideali pentru un teren ca Jepii Mici. Care Jepi Mici au vazut si mai rau. Oare urmeaza si ceva cu toc?

Pentru simpaticul nostru alergator Marmota (Gabrieeeel Cojan) se pare ca Salomon a scos o gama de chiloti, pardon short de alergare din blanita. Gurile rele spun ca exista si o codita la spate, dar nu putem confirma.

Ca tot am vorbit de Carmen, o pasarica a soptit la urechea redactiei Fake News ca a pregatit pentru partenerul ei o centura de geluri cu verzituri (ceapa, praz, brocoli) in loc de geluri. Pe traseul sunt programate discutii interesante, iar partenerul trebuie sa cunoasca profund articolele de pe blog si sa fie neaparat joyfully active. Vai de tine Andrei daca ai uitat vreun meniu :)))

Pentru marele favorit Robert Hajnal organizatorii au luat masuri speciale. Dupa evenimentele de anul trecut injuraturile pe care colegul de echipa i le poate adresa au fost limitate la 3 pe bucata intre CP-uri. Se aude Andrei? Tot in spiritul acesta, distanta maxima intre coechipieri a fost tranformata in distanta minima de 100 m, cei 2 alergatori trebuind sa stea la distanta si sa comunice numai pe facebook. Asta il va ajuta pe Robert sa posteze mai des si sa dea laikuri din alergare. De asemenea s-a luat decizia ca la controlul echipamentului, coechipierul lui Robert sa fie controlat foarte bine de arme albe, avand strict interzi la securea care face parte din echipamentul standard de la servici.

In caz de probleme cu vremea, organizatorii au in vederea introducerea urmatoarelor probe practice:
- rafting pe valea Cerbului
- windsurfing pe Bucsoiu
- color run la Gura Diham

Avand in vedere explozia de barbi si plete la CPNT nu va grabiti sa trageti o concluzie daca vedeti ursul pe traseu, apropiati-va incet, mai probabil ati intalnit un voluntar CPNT.


Avand in vedere aceste dezvaluiri redactia simte nevoia sa puna un pic de distanta intre ea si subiectii mai sus pomeniti, si va pleca din tara, ca sa se ascunda pe munte. Va ureaza un Bucegi 7500 cat mai reusit si sa va distrati bine

Aaah, sa nu uit, daca Cezar Crican va da la semnat declaratia pe proprie raspundere, verificati sa nu o confunde cu o adeziune la USR :)))

Khan Tengri 2017 – Pregatiri si Oameni

Mai sunt 2 saptamani pana la plecare si lucrurile au evoluat mult de la primul articol. S-au intamplat multe lucruri si simt nevoia sa le impartasesc cu voi.

Cel mai frustrant lucru cand te pregatesti de o astfel de expeditie este ca echipamentul tau, adunat in multi ani de munte, nu prea e bun pentru vremea de la 7000+, mai ales ca acesti 7000 sunt mult mai la nord decat Himalaya, si deci vremea poate fi extrem de rece.

Sincer, ma bazam pe cativa prieteni pe care stiam ca pot sa contez, si in rest eram pregatit sa intru in datorii pentru ce nu puteam sa cumpar. Dar sa o iau cu inceputul.

Imediat dupa ce am postat despre problemele pe care le intampinam cu echipamentul, m-a cautat unul dintre prietenii de pe facebook. Nu il stiam personal, asa ca nu-mi datora nimic. Dominic Mihai are un site cu produse outdoor, www.annapurna.ro, si m-a intrebat ce am nevoie. Lista era lunga cat o zi de post. Mi-a trimis deja o geaca (hardshell) de top, Maximus Jacket de la Outdoor Research. Pe drum este o pufoaica, tricouri si alte lucruri utile. In plus mi-a dat multe sfaturi foarte bune. Un om deosebit, si per sa pot sa-i returnez o parte din bunatatea lui. Merita sa aruncati un ochi pe site-ul lui, mai ales daca mergeti iarna pe munte sau la altitudine, sau in general pe munte. Doar lucruri de calitate

Al doilea sponsor ethnic a fost Merinito. Presupun ca ati auzit ca lana merino este iar in voga, si presupun ca stiti cat de calduroasa si de placuta este la purtat. Am trimis un mail fara sa-mi fac mari sperante, si am ramas surprins sa vad ca am primit rapid un raspuns pozitiv. A doua zi am luat contact cu Dana, si in cateva zile Merinito a produs haine de corp (intr-o cantitate care m-a uimit) pe masurile mele. Am primit pantaloni si bluze de corp, tricouri, buff, chiloti si o caciula din lana. Nu o sa sufar de frig in Pamir, intrucat toate hainele sunt din lana cea mai groasa, si o sa fiu si cel mai frumos mirositor, intrucat hainele de lana nu iau mirosul ca cele sintetice. Stiti cum miroase o bluza de corp dupa ce transpire de cateva ori in ea? Parfum :D

Intrati pe www.merino-shop.ro si o sa descoperiti o gama foarte vasta de produse. Daca aveti probleme cu frigul, aveti aici solutia sa uitati de frig. Eu o sa le folosesc multa vreme

Impresionanta a fost si reactia prietenilor mei. Foarte multa lume m-a contactat in privat sa ma intrebe cu ce ma poate ajuta. Am primit supramanusi si un sac de dormit de puf (multumesc Oana si Gabi Solomon), bete de trek (raman dator Marmo), ochelari, primus cu protecti de vant si pufoaica (Dragos State, you rock), coltari cu antisnow si alta pufoaica (David Daniel Toma), papuci de cort din puf (Mihai Santa, m-ai salvat, eu mereu ies noaptea din cort, si imi sarea somnul pana imi puneam ghetele de iarna).

Mai trebuie cateva chestii, dar am speranta ca se rezolva in zilele urmatoare, si mai pot adauga si alte nume la lista de datorii de viata.

Poate cea mai frumoasa surpriza mi-au facut-o un grup de prieteni, de la Ciucas X3, dar nu numai. Luiza, pe tine te banuiesc ca ai fost capul rautatilor J. Alexandra si Dragos State, Monica, Marmota, Octavian Ivanov, Mihai Cristea, Dragonu, Laura Mares, Radu Milea, Adriana Stoica Cristina Craiciu, Adriana Stoica, Mihai Solovastru, Alexandra Radescu, Sorin Anghel si Andreea, Oana si Gabi Solomon, si last but not least Luiza Loloiu, mi-ai facut o surpriza extraordinara luni. E extraordinar sa ai astfel de prieteni, si cu siguranta aventura mea va fi memorabila si cu ajutorul vostru.

Pregatirile sunt aproape gata, avem zboruri (Bucuresti-Istambul-Bishkek-Osh), iar de la Osh avem transport la tabara de baza. Am luat mancare de altitudine, si avem gata corturi, haine, echipament individual, asigurare, servicii, etc. Evident mai sunt de luat o groaza de maruntisuri, dar lucrurile sunt destul de asezate.

O astfel de tura/expeditie implica foarte multe pregatiri si logistica. Aici am avut noroc cu un coleg, Mihai Daitoiu, care s-a ocupat de tot ce inseamna cautare de agentie, tratative, schimburi de mailuri, negocieri, etc. Vize, asigurari, transport acolo, bilete de avion internationale si locale, si cate si mai cate.

Apoi trebuie sa te gandesti la tot, corturi, primus, mancare de altitudine, mancare normala, haine groase, ghete de altitudine, haine de corp, manusi, supramanusi, frontala, poze, echipament tehnic (coltari, piolet, casca, ham, etc), rucsaci, termos, si multe altele. Ce mancam acolo, cum ne organizam aclimatizarea, ce luam de acolo, cat costa kg suplimentare pentru ca in mod evident nu ne incadram la greutate.

Despre antrenamentul meu individual sunt putine lucruri de zis. Alerg de 4-5 ori pe saptamana, merg la munte cat pot de des, atat la concursuri cat si la tura.

Voi reveni cu un articol de prezentare al muntelui cat de curand

Va urma

PS daca doriti sa dati o mana de ajutor, va rog faceti o vizita pe site-urile celor 2 sponsori ai mei, www.annapurna.ro si www.merino-shop.ro 

Multumesc anticipat 

Timpi limita si echipament obligatoriu

Dupa articolul de anul trecut dupa 2x2 race revin asupra acestui subiect. Inspiratie mi-au fost concursurile de anul acesta unde mama natura si-a cam facut de cap, in special Transilvania 100 si la Retezat Sky Race. La Retezat am asteptat o amica 4 ore la final, o asteptare plina de emotii, pentru ca se terminase cursa si ea nu mai venea. Tot asteptand am avut ocazia sa aud tot felul de povesti apocaliptice despre vremea de pe varful Custura, cu grindina pe fond de vant de 60-80 km/h, mai puternic la rafale probabil. Cel putin 3 persoane mi-au spus ca au vazut iadul pe sus J.

In general cine a fost bine echipat nu a avut (prea mult) de suferit, dar au fost si destui care aveau doar bluze sau doar tricou, fara sa aiba geci sau foite. Cam aceasi poveste si la Transilvania 100, multi au avut echipament minim. Nu vorbesc aici de alergatorii de elita, care au o experienta bogata, stiu foarte bine ce pot si cat duc, si nici de oamenii cu experienta lunga de mers pe munte, care la fel nu se sperie de udeala si de mers prin vant si ploaie. Ma refer mai ales la generatiile mai noi de oameni care au trecut de la asfalt la alergarea montana. Am vazut atat in Bucegi cat si in Retezat oameni care aveau mari probleme de la frig, aproape de hipotermie, am vazut oameni scosi cu ambulanta, salvamontul, etc.

Toate acestea in conditiile in care vremea era anuntat la peste 2000 m ca fiind foarte rece, cu temperaturi resimtite, pe motiv de vant puternic, de minus 6-8 grade Celsius. Organizatorii au lansat tot felul de mesaje, pe toate canalele si modurile posibile, si totusi au fost destui care i-au ignorat si au avut probleme. Inclusiv la sedinta tehnica, pe mail, facebook, etc. In afara de asta prognozele disponibile pe diverse site-uri gen Meteoblue, care indica destul de precis conditiile meteo chiar de pe varful muntelui, iti ingaduiau sa te echipezi in mod corespunzator.

Deagi alergatori si alergatoare, pantalonii scurti pe o astfel de vreme sunt doar pentru cine stie sigur ca nu va avea probleme pe o astfel de vreme. Adica pentru cine se va misca constant si destul de in forta ca sa se incalzeasca. Fusta de alergare arata foarte bine, si trebuie sa recunosc ca sunt un fan al fetelor care alearga in fusta, dar lasa cea mai mare parte a piciorului gol. Daca stii ca esti friguroasa, oare nu e mai bine sa iei un colant lung? La fel daca nu esti rapid/rapida si stii ca vei petrece un timp mai mare in cursa (6-8 ore pe traseul Custura) ar fi fost bine sa asculti sfatul organizatorilor de la sedinta tehnica si sa iei in afara de foita de ploaie si o bluza in plus, manusi si ceva de pus pe cap.

Din pacate este evident ca nu ne putem baza pe bunul simt si pe instinctual de conservare, pentru ca mereu vor fi oameni cu mai putina experienta care nu vor sau nu stiu sa se informeze, si vor avea astfel de probleme. Ce pot sa faca organizatorii, care in cazul unui accident mai serios infrunta anumite riscuri, din categoria celor care NU sunt acoperite de declaratia pe proprie raspundere pe care o semnam de fiecare data.

Aici stiu ca imi voi atrage iar o groza de injuraturi si pareri de bine, dar eu consider ca sunt cateva solutii simple si aplicate de ceva vreme la concursurile de afara.

Prima ar fi timpi limita mai stransi si in scadere pe termen mediu si lung. La Olympos Maraton  fiecare CP (si sunt 13) are timpul limita, si daca l-ai depasit ti se ia numarul si ai iesit din cursa. Un cunoscut alergator roman are 8 participari si abia 3 editii terminate, ceea ce nu l-a impiedicat sa revina in fiecare an. Timpii limita sunt stabiliti asa incat sa te oblige sa alergi si nu sa mergi la plimbare. In pozele de la cursele noastre se vad o groaza de alergatori care merg mai lejer decat la plimbare, care stau la taclale si fac poze pe tot traseul. Asta nu e neaparat ceva rau, dar trebuie sa tineti cont ca acest lucru va prelungeste sederea pe traseu si va expune la riscuri prelungite, care corroborate cu lipsa de conditie fizica si de experienta montana, va pun in pericol.

Un concurs de alergare este un concurs unde vii sa alergi si nu sa vizitezi muntele. Poti reveni mai bine echipat ca sa faci poze, sa admire peisajul. Nu vreau sa ma pun in calea fericirii nimanui, dar nici nu as vrea sa mai vad oameni cu hipotermie, oameni adus jos cu targa, etc. Iata o relatare de la cineva (o sa pastraz naratorul anonim) care a facut parte din cei care au avut probleme. Relatarea e usor apocaliptica, dar descrie excelent prin ce au trecut multi alergatori:

O cursa foarte diferita fata de cea pe care am avut-o eu. Cei care au terminat Custura sub 6 ore nu au prins vremea infernala pe varf, doar vant puternic.

Daca timpul limita de la Salvamont Buta ar fi 3;30 sau chiar spre 3 ore, cu siguranta toata lumea nu ar mai avea timp de stat la povesti si facut poze. Imi pare rau pentru cei care isi doresc Custura dar nu pot ajunge in timpul acesta. Ambitia si vointa nu pot inlocui antrenamentul, dar muntele si cursa raman acolo.

Alta propunere ar fi un control al echipamentului in cursa (acela care mereu e pomenti, dar niciodata nu se face), dar pentru cei de la coada clasamentului. Ar fi absurd sa-i opresti pe Palici, Soby si Preda din lupta lor pentru locul 1 ca sa-i controlezi de echipament. Dar ai putea a zicem dupa ce au trecut jumatate sau 2/3 din alergatori sa-i controlezi pe cei de la coada cursei, sa vezi daca au echipament corespunzator vremii. Nu as face asa ceva pe vreme buna, ci doar cand stii ca e posibil sa fie vreme rea (sau chiar e :D), mai ales pe prognoze proaste, cum a fost sambata.

Acest control l-as face intr-un punct strategic, cum e Buta la Retezat, si m-as asigura ca oamenii care vor petrece inca 4-5 ore pe munte au la ei tot ce le trebuie ca sa fie in siguranta. Cine nu are e poftit frumos pe traseul mai scurt. La fel si cu cei care sunt vizibil aproape de hipotermie. La Eco as face asa ceva la intrarea in bucla 3 daca ploua si sunt conditii ca in 2016. La Transilvania 100 merge facut la Malaiesti, etc.

Nu as vrea sa se inteleaga ca le reprosez ceva la organizatorii de la Retezat Sky Race. Am apreciat si eu organizarea excelenta, si mai ales procedurile bine puse la punct cu cei de la Salvamont si Jandarmeria Montana, care au permis evacuarea multor alergatori in conditii de siguranta de pe munte, chiar si in lipsa unor comunicatii eficiente (nu era semnal deloc). 

Apreciez ca organizatorii au incercat sa-i multumeasca pe toti, lasand inscrierile libere, acordand medalii si la cei care au depasit timpul limita, etc, doar ca riscurile inerente ar trebui reduse cat mai mult, si aceasta va insemna in mod inevitabil luarea unor masuri mai nepopulare.

Voi ce opinie aveti?

Retezat Sky Race 2017 - Au si vant

Anul acesta mi-am dorit sa ajung iar in Retezat, asa ca m-am inscris la Retezat Sky Race in ziua in care inscrierea era la un pret foarte bun, 50 lei. Mai rar asa ceva la noi, doar la 2-3 curse ai happy registration day. Cazarea e simplu de rezolvat, sunt conditii bune de campare chiar langa start. Anul acesta am fost nitel mai destept, si mi-am luat o zi de concediu ca sa nu ajung cu noaptea in cap la Cheile Butii, asa ca am plecat de dimineata si am ajuns acolo la o ora lejera, ceea ce a lasat timp de toate, inclusiv socializare cu o bere (doar una).

Vremea se anunta interesanta, cu vant si posibila ploaie, basca ceva temperaturi real feel mult sub zero. Pana la urma prognoza s-a mai limpezit, ploaia era data dupa ora 14, cand aveam sa fiu pe jos, deci m-am echipat ca de obicei, colanti scurti de compresie, tricou + manecute, rucsac/vesta de alergare de la Camp, 2 flaskuri cu apa (unul era de ajuns), foita in rucsac, 5 geluri si un Amino. In picioare Mutantii de la La Sportiva.

Dimineata start la ora 9, asa ca ma scol la 7, mic dejun cu fam Hategan & friends, o mica incalzire de 3 km si m-am bagat in zona de start, mai in fata, pentru ca aveam un podet pe la km 2 unde nu voiam sa-mi pierd elanul. Se pleaca tare, e la vale, primul km e un 4:00, al doilea cu 4: 20. Nu au absolut nici o legatura cu ce va urma, pentru ca se face dreapta, se traverseaza Jiul de Vest si incepe urcusul prin padure spre schit. Aici Tibi incepe sa se duca, si simt de la primii pasi in urcare ca nu e o zi foarte buna. Nu am vlaga, urc la ralanti, iar lumea curge pe langa mine. Cred ca toata cursa m-au depasit peste 100 de persoane. Nu cred ca am plecat prea tare pe asfalt, 4 pe mie pe asfalt si macadam e ceva destul de lejer pentru mine. In fine :)

Traseul urca pana la un schit, km 4 unde avem primul punct de hidratare, apoi urca sustinut pana la primul punct de alimentare, km 6, si deja avem 700 m diferenta de nivel. De aici mai avem cam 300 m pana in varful Plesa, de unde avem un sus/jos pana pe varful Piule, 2081 m, Creasta Plesa-Piule este ingusta, cu multe portiuni tehnice, alte portiune unde poti alerga bine, si cu urcari scurte dar sustinute. Adauga privelisti care iti taie rasuflarea, printre care cea a varfului Custura, unde urma sa ajungem peste putin timp, care la inceput era in nori. 

De la varful Piule coboram abrupt spre saua Scorota, avand inclusiv o portiune amenajata cu corzi fixe de baietii de la Salvamont. Profit ca nu e nimeni in fata mea si alerg la vale pe coarda cu fata in jos. De aici traseul coboara abrupt spre Salvamont Buta, iar coborarea abrupta strange alergatorii, asa ca dupa jumatea ei alergam intr-un grup compact, unde s-au facut multe depasiri. Moralul care era destul de jos primeste un boost, pana in acel loc am fost doar jalon :)). La Buta am ajuns in 2:30 h.

La Buta iau al doilea gel al zilei, iau si Amino, pap ceva si da-i bataie spre saua Plaiul Mic. La cateva minute incepe sa ploua destul de tzapan, dar nu dureaza foarte multe. Cu cat ajungem mai sus cu atat vantul isi face simtita prezenta. Imi pun foita si ii dau bataie pana in sa, de unde facem dreapta in alergare pt juma de km pana incepe urcarea sustinuta spre vf Custura.

De aici vantul bate foarte puternic, asa ca desi nu mai ploua, raman cu geaca pe mine si incerc sa alerg/merg catd e repede pot. Ritmul e destul de anemic, iar vantul face tot posibilul sa ne franeze cand facem zig-zaguri si cotim spre stanga. 

Custura nu mai este in nori, se vad voluntarii din ce in ce mai bine. Cinste lor, au stat acolo o zi intreaga, cu vant, ploaie si grindina. Cand alergati si va este frig si greu, ganditi-va un pic la cei care stau toata ziua si ingheata ca noi sa putem alerga.

Am ajuns sus in 4h, si am fost rasplatit cu privelistea spectaculoasa a lacurilor de sub varf. Am dat pe gat un pahar cu apa si i-am dat bataie pe portiunea tehnica pana la varful Marii (ar fi frumos sa se numeasca Al Marii :D), si de acolo la vale pe coborarea aproape nesfarsita. Greu, greu s-au incalzit motoarele, abia dupa ce m-am oprit sa da jos geaca si un pipi (fapt care i-a determinat si pe cei din spatele meu sa faca la fel :)))) am inceput sa accelerez un pic.

Am depasit 2 grupuri de 3-4 alergatori, si parca merge un pic mai bine, dar nu eram cine stie ce rapid. Cam 1:20 am facut de pe varf pana la finish, un timp mediocru. Pe coborare am dat de o turma de oi fara caini (deci se poate) si de un grup de salvamontisti, care urmau sa aiba mult de lucru.

Au urmat cativa km pe forestier, si ne-am intalnit cu 1,5 km inainte de finis cu traseul Buta, de unde curgeau destul de multi concurenti. Ultimul km a fost o coborare foarte misto prin padure, pe o poteca (uscata) de pamant, dar unde a trebuit sa fac multe depasiri riscante pentru ca erau multi concurenti de la Buta. Am terminat in 5;20h

Dupa am stat vreo 3-4 ore sa-i asteptam pe toti prietenii si cunoscutii care mai erau in cursa. Din fericire toata lumea a venit cu bine, pe picioare sau cu Polarisul Salvamontului. La o ora dupa ce am trecut noi pe sus a inceput o grindina foarte urata. Practic a fost o alta cursa, in conditii mai grele. Bravo la toti care au terminat in aceste conditii vitrege. O sa tratez subiectul intr-un articol separat ;)

Seara dupa premiere a fost un chef absolut fabulos. A cantat o formatie de coveruri din Craiova, Inertia (cred ca au facut concertul vietii lor :D), iar dupa am dansat pe muzica lui Catalin Sanatescu pana la 2 dim, cand am fost trimisi la nani, nu de alta dar aveam cursa copiilor dimineata.

Dimineata am avut bucuria sa-l vad pe fiul cel mare al Corinei si Claudiu Hategan, Victor, castigand prima lui cursa de alergare. Si el si David au talent nativ, fuleu frumos si calitati de alergare. Viitori campioni.

Cu greu ne-am lasat dusi spre casa :)

Foarte fain a fost, organizare impecabila. S-a vazut ca desi nu se putea comunica cu CP-urile, procedurile au fost bine puse la punct, iar oamenii care au avut probleme medicale, sau pur si simplu au fost prea epuizati, au fost scosi in siguranta de pe munte de salvamont, jandarmeria montana si organizatori. Din fericire nu au fost probleme grave

PS Multumesc Aurelian Maxer pt poze :)

Ultrabug 2017 - un concurs altfel

A doua participare a mea la Ultrabug 2017, un concurs pe etape de 100 km. Mi-a placut foarte mult anul trecut, povestea o gasiti aici, asa ca Ultrabug-ul era pe lista si anul acesta.

Un ultra de 100 km pe etape este mult mai usor decat unul dintr-o bucata, din motive evidente. Alergi 42 km in prima zi, odihna, mancare, odihna, mancare, iar mancare si apoi un somn bun. Apoi 50 km care incep foarte inspirat cu o bucata de asfalt numai buna pentru dezmortire, apoi repeti scenariul din prima zi. Ultima zi are doar 8 km, asa ca bagi viteza si scuturi picioarele bine.

Ultrabug nu este doar despre alergare, e un eveniment care include mult mai multe, unde iti poti aduce familia pentru ca se gaseste mereu cate ceva de facut, gen beer mile, concursul de hoola-hup, jocul din prima seara gen petanque (asemanator si cu bowling, dar in aer liber, si fara bila, aruncai cu un fel de popica). Plus foc de tabara, cheful de la stana, etc

Zona este absolut superba, ideala pentru alergare si bicicleta, oamenii foarte prietenosi, preturile mici, motive sa revii in fiecare an.

Anul asta, intrat in zodia lui Lenin, mi-am gasit cazare si transport pe ultima suta de metrii. Multumesc lui Sebi care m-a aranjat in masina Mihaelei Groza (multumesc Mimi, esti o persoana foarte simpatica si o soferita de prima mana) si la cazare. Impreuna cu Roxana Lucaci, Livian Trufin, Robert Hajnal si Sebi Chiriac s-a format o gasca foarte misto. Bine, gasca se formase la MIUT, dar acum s-a copt mai bine :D

Drumul a fost placut, chiar daca lung. De data asta nu am mai trecut prin mijlocul Siretului ca acum un an, si am ajuns la destinatie la o ora decenta. Dupa ce am luat kiturile, si am reusit sa ne cazam mai aproape la niste oameni foarte de treaba. Mare diferenta fata de alte zone in atitudinea oamenilor. Gazdele ne-au luat putin la cazare (50 lei camera), pe motiv ca nu era apa calda din cauza unei defectiuni in corpul nostru de cladire. Era in cel de peste curte, unde au stat Robert cu Sebi. In plus gazdele au fost mereu atente, ne-au alimentat permanent cu prajituri de casa, sarmale, parjoale si cafea. Ospitalitate bucovineana :)

Prima zi a fost una insorita si calda, nu foarte calda din fericire. Traseul este unul rapid, cu urcari la inceput, apoi cu o bucata destul de lunga de forestier. Eu am plecat usurel, nu am tras pe primele coborari si urcari, unele abrupte, iar cand am dat de forestier in urcare am pus motoarele in plin si am inceput depasirile. Mie imi convine mult un astfel de traseu, cu bucati lungi de drum usor ascedent si coborari nu foarte tehnice.

Marcajul este excelent, iar voluntarii stiu mereu unde se afla si ce urmeaza. cand ajungi in punct se reped sa te alimenteze, sa-ti umple bidoanele si te anunta ce distanta e pana la urmatorul CP.

Traseul inconjoara complet o ditai cariera, dar este atat de idilic incat cu greu iti poti retine tipetele de incantare. Urcam coboram si iar urcam, traversam si coboram in alta vale, de unde intram pe un fals plat foarte usor in urcare (turatie mare, da-i bataie) ce ne duce printr-un sat. Acolo avem alt CP, si de acolo drumul de 12 km e doar pe un drum forestier.

Aici daca aveam niste

adidasi cu protectie mai mare as fi alergat mai repede, pentru ca pe partea in coborare drumul a fost reparat cu o piatra cu granulatie mai mare. No stress, tot am avut o medie de 5/mie urcare si coborare.

Alt CP, dau pe gat niste cola, si o iau direct prin rau, desi un voluntar amabil a incercat sa ma indrume spre un podet (nu am inteles de ce). De aici urcam iar prin fanete traversand garduri si porti, semn ca trecem prin pasunile si curtile oamenilor.

De aici traseul urca si coboara pana ajunge la ultima urcare a zilei, una destul de dura, un drum de TAF cu inclinatie mare. E cald, asa ca profit de izvoare si sipote ca sa-mi racoresc teasta si sa-mi ud jambierele. Astfel racorit urc in forta si ajung pe o pajiste ca in povesti, una in plus. Aici avem si un CP si dau de Elena Mailat, care imi face niste poze. Nu stau mult pentru ca am urmaritori, si dintr-o data redevin competitiv.

De aici coboram destul de abrupt, sunt ajuns din urma de urmaritor, dar ma tin bine de el. Cu Vlad Pop m-am intrecut 3 zile, mereu am fost aproape, am alternat la conducere si pana la urma a fost 2-1 :D. La prima mansa am castigat eu probabil pentru ca el s-a oprit pe ultimii 2 km. Poate a cedat unei tentatii la care eu am rezistat eroic, un localnic cu o sticla de bere de 2l, care m-a invitat la o degustare.

Am ajuns la finis in 5:06 h, mult mai bine decat in anul precendent, avantajul de a avea o cursa pe uscat. Am petrecut dupa-amiaza la finis, cu cei care terminasera mai inainte, in umbra portii de finis si cu bere rece. Hidratarea de dupa este foarte importanta.

Seara s-a jucat un joc gen popice, foarte interesant, dar nu as putea spune ca ma precip.

Sambata aveam 50 km, asa ca startul a fost la 8 dimineata, si tot 8 km de asfalt aveam inainte sa trecem la treburile serioase. Initial nu mi-a placut bucata, dar cei 8 km de asfalt sunt foarte buni pentru incalzire. La inceput esti mai anchilozat, apoi muschii se pun in miscare, kilometrii curg si imediat intram pe un forestier care ne scoate in 2-3 km intr-o urcare sportiva pe creasta dealului. Peisajul este iar mirific, imi vine sa chiui, si chiar scot niste chiote, profitand ca cei din fata si spatele meu sunt la cateva sute de metrii. In cativa km ne regrupam si se face o gasca misto, care o cuprinde si pe prima fata, Cristina Cecan . Parcurgem impreuna cativa km si apoi iar ne rasfiram. Am ocazia sa merg vreo 10 km cu Cristina, inclusiv pe cea mai tzapana urcare a zilei, printr-un parau pe unde profitam ca sa mergem prin apa. Superb :)

Sus avem CP, unde eu mosmondesc ca de obicei cautand diverse in singurul buzunar (greseala) al centurei, unde indesasem juma de casa, si Cristina s-a dus. De aici aveam sa fiu singur-singurel pe ultimii 15 km.

Traseul urca si coboara intr-o vale, unde avem iar CP, si urcam apoi voiniceste. daca ati crezut ca s-a terminat cu urcarile v-ati inselat, desi ne apropiem de finis urcam pe creasta impadurita a dealului. Deja s-a facut cald dar alerg destul de spornic. La ultimul CP primesc vestea ca traseul e un pic mai scurt, si mai avem doar 3 km, din care 2 sunt in coborare abrupta, care solicita muschii la maxim.

Dupa 2 km intram pe asfalt, nu inainte sa dau de Roxana, care ma trage in poza. Se trezise la timp sa-l prinda pe Robert care a terminat ca de obicei in timp record. La finis termin cei aproape 50 km cu 1800+ diferenta de nivel in 5:53. Cu un inainte sarisem de 7 ore. Poate n-au fost degeaba cei 3 mii de km alergati de atunci, sub comanda lui Radu Milea.

Dupa-amiaza am petrecut-o la fel ca ieri, vezi mai sus. Bere si socializare, iar seara impreuna cu Roxana am iesit pe 2 la beer mile. De hula-hop va zic doar ca dupa 1 an am prins si eu miscarea :D

Ziiua 3 a inceput tarziu, aveam doar 8 km, si din lene nu m-am incazit cum trebuie, asa ca nu am reusit sa accelerez decat dupa vreo 4-5 km, cand s-au incalzit motoarele, care dadusera multe rateuri. Un ritm slab pana acolo, dar un 4:10-4:20 pe ultimii km si vreo 4 min mai bine ca anul trecut.

Dupa masa e premierea si cheful de la stana Vancea, cu mancare ca la nunta. De fapt la nunta e mancare proasta pe langa ce e acolo.

Seara am petrecut-o cu gasca la un pahar de vin si alta mancare, ca mai era loc :)))

A doua zi am bagat o mica alergare de dezmortire pe dealul din spatele casei, pe care il urcasem in prima zi si apoi o groaza de ore pana acasa in masina.

Ultrabugul este un eveniment foarte bine organizat, felicitari Anne-Marie, Stefan, Mihaela &co, faceti o treaba foarte buna, ne-am simtit foarte bine.
Ne vedem si la anul ;)

Ecomarathon fake news

Din cate ati vazut azi pe Trail Runners fake news au ajuns si in alergarea montana. Un articol care probabil a dorit doar sa atrage multa vizualizari (probabil a reusit). Este a doua oara dupa povestea de anul trecut despre echipamente obligatorii si vremea rea. Daca am vazut ca merge o sa va servesc in loc de cronica concursului (vine si aia :D) un fake news veritabil despre Ecomarathon.

Tineti-va caii oameni buni, fake news incoming:

- S-a schimbat regulamentul, ai voie sa iei startul doar in adidasi noi de asfalt, obligatoriu de firma (Abibas, Bike, Shlalomon, etc). Este strict interzisa purtarea pantofilor profilati, a hainelor de compresie
- Nu mai este voie fara selfie-uri. La final organizatorii vor controla telefoanele mobile si daca nu ai minim 2 selfie-uri si 3 poze de fundal (pe fiecare bucla) esti descalificat
- Medaliile nu se mai dau finisherilor, se cumpara de la buticul de dupa pod
- Masinile se parcheaza obligatoriu pe mijlocului drumului, de preferat la start
- La start obligatoriu in fata vor sta cei mai lenti alergatori, iar depasirile pot avea loc doar daca alergatorul mai rapid isi face o poza cu cel pe care il depaseste
- Fetele care alearga in pantofi cu toc primesc juma de ora bonus
- Mihai Orleanu a fost vazut inchizand portile de la CEM, iar pastele de la pasta party s-au vandut la gram si nu au ajuns la toata lumea. Ba chiar nu au fost bune, ambele portii pe care le-am mancat
- Cornelia David a batut 3 copii la KidRace, iar Silvia pe parintii lor
- Se spune ca traseul marcat de Adi Bostan nu a mai dus la finish ci in Fagaras la cabana Podragu
- Mamaie a inchis cu lacatul Bisericuta
- La anul cola de la CP Gutanu va fi inlocuita cu aghiasma pentru alungarea duhurilor rele
- Viorel Palici a fost descalificat pentru ca a ajuns la sosire inainte ca organizatorii sa amenajeze zona de sosire
- Salomon a fost respins ca sponsor pe motivul, citez: “ce’s cu gioarsele astea, astia-s pantofi de alergare? Mars mah de aici!!!
- Echipa de alergare Salomon nu a fost lasata sa ia startul pentru ca baietii sunt lenti, iar fetele prea urate!!!! Nu creeeeeeed
- Oana Solomon (inchizatorul oficial) a fost vazuta alergand cu o ditai matura dupa ultimii alergatori
- Marmota (Gabriel Cojan) nu a fost lasat sa ia startul pentru ca avea chiloti de alergare prea lungi. Pardon, pantaloni scurti am vrut sa zic
- Ion Trandafir a alergat cu Viorel Palici in spate urcarea de la Gutanu, a coborat pe schiuri si l-a urcat si pe Soby (Gyorgy Szabolcs)
- Adelin Udeanu a scos un timp mai slab pentru ca a fost obligat sa recite o poezie in fiecare post de control. Gurile rele spun ca a fost confundat cu o papadie si cules de o domnisoara frumoasa, dar eu nu cred asta.
- 3 vegani de la coada clasamentului au ajuns pe podium dupa ce au fost alergati de o planta carnivora (sic) pana pe locul 1
- voluntarii au devorat tot de pe mesele de alimentare, iar alergatorii au mancat doar jar
- Editia din 2018 va avea urmatoarele probe: cel mai bun selfie (marele premiu) cel mai prost selfie (micul premiu), cele mai multe poze de pe traseu, cele mai multe postari pe Facebook si Whatsupp (Monica Manicuta se anunta mare favorita), cele mai multe carcoteli post-concurs si Marele Premiu adresat celor care comenteaza fara sa fi fost la cursa (lupta se anunta stransa)
- fotografii au fost obligati de catre organizatori ca intre doua poze sa mulga vacile localnicilor. Norocosii au nimerit vaci, restul boi
- Dinu Turcanu a castigat editia din 2017 a Ecomarathon. Pam pam

Acest articol este un pamflet si trebuie tratat ca atare. Orice asemanare cu persoane reale este total intentionata.

PS dupa cum vedeti, sa spui prostii (pe blog, pe facebook, etc este foarte usor. Un pic de retinere in a comenta negativ munca unor oameni care fac an de an cateva mii de oameni fericiti in primul weekend din mai nu ar strica

Brasov Marathon 2017 - Bucuria zapezii

Cine a renuntat anul acesta la Brasov Marathon din cauza vremii si a zapezii care a cazut cu furie pana in preziua concursului, nu a avut decat de pierdut. A fost o editie de poveste, de povestit  nepotilor. Primul maraton tinut integral pe zapada, una proaspata si de o grosime apreciabila.

Curtea mea de la Brasov arata de-a dreptul suprarealist cand am ajuns. Pomii au inflorit, dar sunt incarcati de zapada. Sper sa avem mere si anul acesta :)

Anul acesta sedinta tehnica se anunta mai interesanta, pentru ca aveam ultimele informatii de pe traseu. Am ales proba scurta, semimaratonul, pentru a ma menaja un pic. Pana acum am reusit sa tin sub control calendarul de curse :)

Se anunta zapada ca la balamuc, ningea de 2 zile aproape, iar organizatorii erau usor nelinistiti. Trasele de semi si maraton au fost scurtate, s-a renuntat la Valea cu Apa si la urcarea pe varful Postavaru, iar echipamentul obligatoriu a fost marit. Un pic exagerat la proba de maraton, mai ales tinand cont de prognoza de vreme cu soare de sambata. E greu sa eviti orice risc, si sa-i multumesti si pe alergatorii cu experienta de munte. E greu sa alergi in echipament de iarna, eu am alergat toata iarna in colanti (o singura pereche deodata) si nu mi-a fost frig.

Sambata dimineata era racoare, dar se anunta o zi destul de calduroasa, asa ca am imbracat echipamentul obligatoriu minim (bluza de corp si geaca de vant, cea mai subtire pe care o am).

Cateva sute de oameni la start, au fost peste 300 de finisheri, si ne asteptau 17 km de zapada si distractie. Ca de obicei multi, multi cunoscuti si prieteni, as fi vrut sa am timp sa stau cu fiecare la povesti.

Se pleaca nu foarte tare, alerg o bucata langa Adelin Udeanu si Ingrid Mutter, dar parca nu ma simt asa de in forta, motivat sa trag, asa ca atunci cand incepe distractia pe serpentinele care urca Tampa o las nitel mai moale. Moale ma si simt, dar totusi urc destul de bine. Nu foarte bine, pentru ca sunt depasit de ceva oameni. La un moment dat raman singur, dar din spate se apropie un sarpe de alergatori, asa ca ies din visare si bag un pic de carbuni.

Din spate se apropie constant grupul, dar din fericire Tampa se termina si ajungem sus, iar apoi coboram in viteza prin zapada spre saua Tampei, unde iau un gel si dau pe gat 2 pahare de apa.

De aici traseul urca spre poiana Stehill, urmand ca acolo sa facem dreapta spre oras, prin fantana Dreptatii. Poteca e ingusta, iar depasirile sunt grele, pentru ca trebuie sa accelerezi prin zapada pana la genunchi. Am depasit 2 alergatori, al treilea mi-a venit de hac, asa ca decid sa astept coborarea.

Coborarea a fost una de poveste. E genul de coborare care nu place pe alocuri, cu radacini alunecoase si colti de stanca care imbraca poteca si penalizeaza aspru orice cazatura. Nu mai era cazul, acum era doar zapada, o zapada care iti permitea sa cobori mult mai tare si amortiza orice cazatura.

Cazatura cum am dat eu dupa ce l-am depasit pe acel concurent, am sarit peste un bustean si m-am dat peste cap in zapada mare. In 2 secunde alergam iar si radeam. In fata mea un concurent cazuse din poteca, tot fara consecinte, si era tras afara de alti 3 alergatori. Apoi am cazut si eu din poteca la troita, dar zapada amortizeaza foarte bine.

De aici inconjuram Tampa pe partea dinspre oras, ca apoi sa inceapa partea cea mai tare, urcarea pe treptele lui Gabony, loc unde am bagat si ultimul gel. Treptele erau pline de oameni, toti in varsta, dar foarte fair play, ne-au facut loc imediat.

A urmat creasta Tampei si a doua coborare in saua Tampei, de unde urma sa inconjuram Tampa si pe partea dinspre Racadau. Acolo am dat si de noroi si zloata, dar si de portiunea usor in urcare care mie imi convine e minune si unde am accelerat cat am putut.

Traseul a inconjurat Tampa si la telecabina a coborat in oras spre piata Sfatului unde era finisul

Au fost 2:06 h si locul 45 din 340 de participanti. Apoi am profitat de toate facilitatile oferite de CPNT, gulas, mix de stafide cu nuci si seminte, masaj, gulas, iar mix, iar gulas si socializare cu toata lumea.

Organizare excelenta, marcaj perfect, puncte de alimentare generoase, kit consistent, multe de facut in piata, pacat ca acest concurs nu are parte de o promovare mai puternica, pentru ca toata lumea pleaca acasa multumita. Este unul din concursurile mele preferate, Brasov Marathon nu se rateaza!

Ne vedem si la anul, vedem daca la maraton sau semi. Poate incerc si crosul :)))

PS multumesc mult pt pozele superbe fotografilor Luiza Loloiu (cele mai faine poze de la Bv Marathon), Lucian Liteanu si Victor Grigore